Crimă şi pedeapsă-F.Dostoievski
„Crimă şi pedeapsă” este, în viziunea multor critici, cea mai compactă carte a marelui scriitor rus, deoarece, spre deosebire de „Fraţii Karamazov” acţiunea din roman este centrată în jurul unui singur personaj, Raskolnikov.
Dacă în alte opere, precum „Eternul soţ” crima este privit ca o dovadă de primitivism, ca un produs al impulsului, în „Crimă şi pedeapsă” ea apare ca şi dreptul absolut al omului superior, al „supraomului” , faţă de omul inferior.
Raskolnikov, un student aflat la limita mizeriei, decide să ucidă o bătrână pentru a-şi însuşi bunurile ei. Ceea ce în prima fază este doar o idee, se transformă în cele din urmă într-un plan concret pe care personajul, parţial aflat sub imperiul bolii, îl duce la îndeplinire. Planul fiind atât de bine conceput, învestigaţiile determinate de asasinarea bătrânei nu se centrează în jurul lui Raskolnikov.
Dar dacă personajul a scăpat de pedeapsa oamenilor, nu a reuşit totuşi să adoarmă vocea propriei conştiinţe, în faţa căreia până şi cele mai puternice argumente îşi pierd sensul.
În cele din urmă, la îndemnul Soniei, o tânără prostituată, Raskolnikov se predă, marcând astfel o nouă etapă din viaţa sa.
Problematica romanului este diversă şi dărâmă într-un fel concepţii adânc înrădăcinate în literatură şi nu numai. Căci dacă, în general, omul îşi poate depăşi condiţia doar evoluând la un alt nivel intelectual, Raskolnikov descoperă că doar renunţând la anumite idei şi concepte deformate, poate deveni om . De fapt, cartea redefineşte însuşi conceptul de om, la acea personană capabilă să nu comită gesturi ale căror consecinţe, pe plan psihologic, sunt de nesuportat.
