Abatorul cinci-Kurt Vonnegut
Vă povesteam într-o postare anterioară de prima mea întâlnire cu Vonnegut. La acea vreme nu eram tocmai încântată de scriitor. Primele pagini din „Abatorul cinci” mi se păreau atunci cam fără sens. Consecventă ca de obicei în ale lecturii, am reuşit să duc romanul până la capăt, şi nu regret. Mi-a luat ceva timp până să mă obişnuiesc cu stilul narativ, dar a meritat efortul. Şi, contrar aşteptărilor, romanul de referinţă a lui Vonnegut mi s-a părut în final excelent. Îţi pune nervii la încercare dar este în acelaşi timp o experienţă literară unică.
Se vrea un roman anti-război şi convinge. Nu prin imagini şocante, nici prin cuvinte de circumstanţă. „Abatorul cinci” te transformă într-un participant lipsit de idealuri, într-un copil aruncat prea curând într-o lume a cărei cruzime nu e nici măcar în stare să o priceapă. Subtitlul romanului devine astfel cum nu se poate mai potrivit: „Cruciada copiilor” .
Romanul este povestea unui personaj ciudat. Billy Pilgrim este exact genul de om pe care l-ai cataloga drept inofensiv, lipsit de imaginaţie şi, într-o anumită proporţie, puţin ridicol. Un om pe care îl aşteaptă o viaţă liniştită, lipsită de senzaţional. Însă soarta ţine prea puţin cont de etichete. Căci viaţa lui Billy este marcată puternic de două evenimente: razboiul şi întâlnirea cu tralfamadorienii, o populaţie extraterestră.
În ziua în care este răpit de tralfamadorieni, Billy Pilgrim se află în acel punct al vieţii în care nimic nu mai poate merge prost. A supravieţuit războiului, a încheiat o căsătorie avantajoasă, a adus pe lume doi copii, e un om de afaceri respectat. Şi, deodată, o populaţie extraterestră consideră că Billy ar da excelent într-un zoo de pe altă planetă, alături de un star porno.
Cu pasivismul care îl caracterizeză, Billy acceptă răpirea drept ceva normal. De altfel, este fascinat de modul de gândire al extratereştrilor. Pentru aceştia, moartea nu există. Clipa se conservă, orice fiinţă trăieşte în paralel mai multe faze ale existenţei. Fericirea devine astfel ceva uşor de obţinut. Nu trebuie decât să revii într-o clipă oarecare din trecut, să retrăieşti ceea ce îţi face plăcere. Nici morţii nu trebuie jeliţi, în fond, în alt timp, ei încă mai există.
Dar Billy primeşte mai mult decât o filosofie utilă. Personajul dobândeşte în acelaşi timp abilitatea de a călători în timp, de a retrăi la infinit anumite momente-cheie ale vieţii lui. Astfel Billy ajunge să retrăiască războiul. Nu cronologic, ci sub formă de „flash-uri”. Revede primele zile pe front, clipa când a fost luat prizonier de germani, atmosfera din închisori. Cândva în cursul războiului, ajunge la Dresda. Alături de alţi prizonieri este cazat într-un abator. Abatorul cinci. Este pus să lucreze la o fabrică, şi se achită de această obligaţie onorabil. Apoi însă, Dresda este bombardată, şi un oraş întreg dispare sub dărâmături.
Este parte din roman care m-a impresionat cel mai mult. Un oraş animat, ferit în mare măsură de distrugerea provocată de război, dispare peste noapte. Şi odată cu el, sute de oameni. Rămâne un peisaj sinistru pe care autorul îl compară, nu fără motiv, cu întinderile prăfuite şi lipsite de viaţă de pe lună. Dar ce-i mai rău abia acum vine. Căci sub mormane de praf şi moloz zac oameni, mulţi morţi chiar în poziţiile în care îi suprinsese asediul.
Finalul cărţii este deschis. Dacă povestea războilui este, în mare măsură credibilă, nu la fel se întâmplă şi cu cealaltă parte a istoriei, în care un om închis într-o grădină zoologică pe Tralfamadore descoperă noi feluri de a privi existenţa. Pentru mine, această parte a cărţii (deşi parte este impropriu spus, în condiţiile în care istoriile se întrepătrund) este mai degrabă un pretext. Tralfamadorienii ne învaţă să ne resemnăm. Nu în manieră umană, e drept. Pentru oameni timpul e limitat. Dar anumite lucruri se aplică indiferent de timp, spaţiu, planetă. Resemnarea este o lecţie pe care trebuie să o învăţăm cu toţii.
„Să-mi dea Domnul puterea de-a accepta ce nu pot schimba, curajul de-a schimba ce pot şi înţelepciunea de-a pricepe ce pot şi ce nu pot.”
This entry was posted on Sunday, August 8th, 2010 at 10:57 am and is filed under De citit. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
on August 8th, 2010 at 11:06 am
Sunt fascinata de fiecare recenzie de-a ta pe care o citesc. Stii tu ca io le citesc mai mult pe alea ale cartilor pe care deja le-am citit.
Mi-a placut tare mult cum ai scris despre Abatorul 5 si mi-am reimprospatat putin memoria ca se asezase un strat destul de gros de praf peste ea.
on August 8th, 2010 at 11:09 am
Multumesc, Tomata. >:D< .Ei, vezi, pana la urma tot ne potrivim la gusturi uneori
on August 9th, 2010 at 2:18 pm
“Şi, deodată, o populaţie extraterestră consideră că Billy ar da excelent într-un zoo de pe altă planetă, alături de un star porno.” Geniala propozitie!
Anyway, e foarte buna cartea lui Vonnegut si imi pare tare bine ca te-ai tinut de ea.
@Tomata, si eu am tendinta sa citesc mai mult reviewuri ale unor carti citite deja, sau scrise de autori indragiti…
on August 9th, 2010 at 5:35 pm
Gata, m-ai convins, trebuie sa citesc si eu Vonnegut!
on August 10th, 2010 at 10:55 am
Pare interesanta cartea. Cred ca o voi lua cu prima ocazie!
Si in cazul in care inca nu ai citit, iti recomand Barba Albastra, tot a lui Vonnegut. Povestea e mult mai simpla si mai realista, iar mie mi-a placut foarte mult.
on August 15th, 2010 at 8:54 pm
N-am auzit de ea pana acum. Numai bine, tot ma gandeam ce sa mai citesc de el.
on August 15th, 2010 at 8:57 pm
Madalina, ma bucur ca am reusit sa te conving
on August 15th, 2010 at 8:57 pm
Nu stiu cat de geniala e, dar ideea in sine mi s-a parut cumva amuzanta
on August 16th, 2010 at 10:06 pm
Buna! E prima mea vizita pe site-ul tau, dar cu siguranta nu ultima. Felicitarile mele! M-ai convins sa citesc aceasta carte.
In legatura cu citatul de la sfarsit, imi aduc aminte o fraza pe care am auzit-o sau citit-o undeva: tragediile din istoria omenirii i-au avut ca vinovati nu atat pe cei care prin ale caror fapte au fos produse, cat pe cey care ar fi putut sa faca ceva si nu au facut-o.
on August 16th, 2010 at 10:26 pm
Bine ai venit pe site
Bun citat. Se poate specula mult pe tema razboiului. Ce mi se pare interesant la aceasta carte ca ea nu acuza, ci indeamna la resemnare.
Abia astept sa vad ce impresie iti va face tie cartea
on August 16th, 2010 at 10:38 pm
Daca nu uit, poate reusesc sa ma prezint cu ea sambata la Lecturi Urbane Pitesti. Oricum, promit sa revin cu impresii dupa ce o citesc
on August 20th, 2010 at 1:03 am
Grija, Lecturi Urbane nu pare sa fie un mediu prielnic, vezi ce am patit eu
.
on August 20th, 2010 at 7:28 am
Ce-i drept, eu ca organizator, nu stiu cat o sa apuc sa citesc, mai ales ca la noi sunt sanse foarte mari sa vina si primarul. Insa o sa incerc macar 2 capitole sa citesc din carte.
)
on August 22nd, 2010 at 5:48 pm
Ferlicitari. Ma bucur ca Lecturi Urbane a ajuns si in Pitesti. Faptul ca si primarul se alatura intru lectura cetatenilor nu poate decat sa va motiveze, ca si organizatori.
Te astept si prin Tm, la o editie de Lecturi Urbane
on August 22nd, 2010 at 5:53 pm
Merci frumos! Pana la urma nu a ajuns, dar avem felicitarile lui publice, televizate!
)
Nu am apucat sa citesc mai nimic, atat de mult mi-a facut placere sa le povestesc oamenilor despre Lecturi Urbane.
Pana acum nu am fost in Timisoara, asa ca ar fi cazul.
on August 22nd, 2010 at 6:57 pm
Ma bucur mult ca a fost un succes. Adevarul este ca si eu citesc foarte greu la asemenea evenimente. Tentatia de a sta la povesti e mult mai mare.
on September 2nd, 2010 at 11:32 am
Sunt un pic corioasa cum a putut sa imbine o rapire a extraterestilor cu povestile despre razboi.
Trebuie sa o citesc ..
on September 5th, 2010 at 5:25 pm
Florentina, astept sa imi spui cum ti-a placut cartea
on October 3rd, 2010 at 10:42 am
Am citit cartea in facultate si am mai reluat-o.E o carte buna.
on January 11th, 2011 at 8:01 pm
[...] curioşi, mai mult găsiţi la Izabela. « “De dimineaţă, fiindcă a început iar să plouă, mi-am amintit [...]