Uncategorized

Amsterdam-Ian McEwan

O carte pe care finalul o salvează de la mediocritate.
Aş minţi dacă aş spune că „Amsterdam” m-a captivat. A devenit relativ repede clar că micul roman, deşi interesant conceput, nu are prea multe de oferit. În schimb, are avantajul de a fi o carte uşoară, care poate fi citită cu uşurinţă chiar în condiţiile unui ritm de viaţă mai alert. Poţi să te întrerupi din lectură oricând fără a avea senzaţia că ratezi ceva esenţial, şi poţi să revii în orice moment de libertate, conştient că vei fi atras într-o poveste care te îndepărtează de cotidian.
Totul începe la înmorântarea lui Molly Lane. Printre altele, la funeralii asistă şi Julian Garmony, politician în plină campanie, Vernon Halliday, redactor la un ziar şi Clive Linely, un compozitor celebru. Ce îi uneşte pe aceşti oameni? Faptul că fuseseră amanţii lui Molly, în diferite momente ale vieţii ei. Lucru care nu i-a împiedicat pe Clive şi pe Vernon să rămână cei mai buni prieteni, înainte şi după moartea femeii.
Moartea lui Molly are un efect ciudat asupra lui Clive, căruia îi declanşează teama de a înnebuni şi de rămâne la cheremul unor oameni care îi transformă în tot ceea ce nu ar vrea să fie. În aceste condiţii, Clive îi solicită lui Vernon să îl ucidă, de îndată ce ar remarca la el un semn de boală.
Însă nu se ajunge la asemenea dovezi de prietenie. Când Vernon primeşte de la George, soţul lui Molly, nişte poze care l-ar compromite definitiv pe Garmony, redactorul vede în ele şansa de a-şi salva ziarul. Însă se loveşte de opoziţia lui Clive, care consideră că un asemenea gest ar reprezenta o trădare faţă de Molly. Pentru prima dată în ani de zile, cei doi prieteni se ceartă. O tentativă de împăcare moare în faşă atunci când Vernon află că Clive a asistat la o tentativă de viol fără a interveni.
Situaţia escalează în clipa în care Vernon este demis de la ziar. În paralel, Clive este angajat să compună „simfonia mileniului” iar acest lucru îi îndepărtează pentru moment gândurile de la conflictele recente.
Ulterior cei doi prieteni se întâlnesc în Amsterdam pentru a uita de conflicte. Însă scopul declarat nu coincide mereu cu adevăratele întenţii ale oamenilor. Un pahar de şampanie marchează un dezonodământ cutremurător.
Ultimele pagini ale cărţii îi sunt dedicare lui George, un personaj care, deliberat sau nu, a fost ignorat pe tot parcursul romanului. „Lupul cel rău” care a izolat-o pe Molly în ultimele momente ale vieţii de societatea coloratăîn care se simţea atât de bine, apare deodată într-o cu totul altă lumină. Şi constatăm din nou că a clasifica un om drept „insignifiant” nu înseamnă că acesta încetează să existe sau că, într-un moment al vieţii, acţiunile sale nu vor sfârşi prin a ne afecta.

One Comment

  • Tomata cu scufita

    Noroc cu recenzia ta ca mi-am mai amintit si eu de cartea asta. Nici mie nu mi-a placut deloc, dovada ca am si uitat mare parte din subiect. Nici nu mai stiu daca am terminat-o. 😛

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.