Uncategorized

Aventurile lui Sherlock Holmes; Memoriile lui Sherlock Holmes – Arthur Conan Doyle

Sunt rare situaţiile în care îmi permit să vorbesc, într-o singură postare, despre două cărţi. În general orice roman, bun sau mai puţin bun are dreptul la propriul său spaţiu în lumea mea de umbre. În cazul cărţilor de mai sus însă, o separare nu ar duce decât la repetiţii. „Aventurile lui Sherlock Holmes” şi „Memoriile lui Sherlock Holmes” au aceeaşi esenţă, nu poţi vorbi despre una fără a surprinde, în acelaşi timp, trăsături definitorii ale celeilalte cărţi.
Aşa cum sugerează şi titlul, cele două cărţi sunt de fapt culegeri de mici povestiri care surprind faptele eroului care l-a consacrat pe Doyle. Relatate de mai puţin celebrul personaj Watson, povestirile au drept scop ilustrarea deosebitelor talente cu care Holmes este înzestrat. În acest context, pare puţin straniu că „Scandal în Boemia” , cu care debutează „Aventurile lui Sherlock Holmes” ilustrează o înfrângere a celebrului detectiv. Abia mai târziu devine clar că mica poveste este, de fapt, excepţia care confirmă regula. Altfel spus, în toate celelate 11 istorii care compun volumul, Holmes se dovedeşte un caracter excepţional, dotat cu o inteligenţă mult peste medie şi energia necesară prinderii şi a celui mai iscusit criminal.
„Memoriile lui Sherlock Holmes” continuă aventurile din primul volum, diferenţele în naraţiune fiind greu sesizabile. Totuşi, unui cititor atent nu poate să îi scape o anumită nuanţă: tonul devine mai cald, afecţiunea lui Watson faţă de vechiul său prieten este exprimată mai clar şi, ceea ce surprinde mai mult, ies la iveală mici detalii din viaţa detectivului, totul culminând cu introducerea unui nou personaj în scenă: Mycroft Holmes, fratele lui Sherlock. Să fie această schimbare uşoară a stilului o anticipare a morţii detectivului, sau doar o încercare a umaniza o creaţie care nu îşi mai satisfăcea creatorul? Nu putem şti. Cert e că la sfârşitul volumul Holmes moare, lăsând în urmă un Watson îndurerat, care îşi petrece anii următori încercând să apere memoria prietenului său de atacurile nefondate ale inamicilor.
Cu „Aventurile lui Sherlock Holmes” ca de altfel cu toate povestirile în care apare detectivul, mi se întâmplă un lucru ciudat: savurez naraţiunea, mă delectez încercând să descopăr adevărul din spatele faptelor, dar în acelaşi timp nu mă pot abţine să detest personajul principal.
Da, Holmes îmi este profund antipatic. Mi se pare arogant, plin de sine, inuman. Are o părere mult prea bună despre talentele sale , se crede justiţia supremă şi inoculează şi restul oamenilor această părere. Ia droguri, se izolează şi priveşte oamenii nu ca pe fiinţe capabile să ofere ceva, ci doar ca pe nişte cazuri care pot evolua într-un anumit mod.
Watson pe de altă parte mi se pare mult mai bine construit, chiar dacă în povestiri îndeplineşte rolul marginal de cronicar şi însoţitor al lui Holmes. Watson are meritul de a se adapta mult mai bine la lumea reală: după o vreme petrecută pe front şi câţiva ani palpitanţi trăiţi în strada Baker, doctorul se complace în traiul mic-burghez, se căsătoreşte, îşi deschide un cabinet. Nu îl abandonează pe Holmes, participă cu acelaşi entuziasm la aventurile prietenului său, însă în acelaşi timp refuză să rămână doar umbra unui mare om.
Revenind la cele două cărţi, ele sunt, fără îndoială, un „deliciu literar” care ar trebui savurat de către orice admirator al romanelor poliţiste.

4 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.