Lume de umbre …

Mai nou şi postrările prind aripi, şi nu în sens metaforic. Aşa se face că una din recenziile mele, publicată cu aproape doi ani în urmă, a „migrat” cuminte şi nevăzută de nimeni pe site-ul celor de la Serial Readers.

Pentru mulţi cititori Serial Readers nu este un nume străin. Este unul dintre cele mai cunoscute cluburi de carte online, care, pe lângă recenzii, recomandări şi alte cele mai are şi o secţiune care mie îmi place foarte mult: „Cartea lunii”. Oricum, revenind la recenzii… Principiul este relativ simplu: ai cont, te loghezi, poţi posta… sau fura.

Acuma, oricât de paranoică oi fi eu, nu-mi stă în obicei să-mi caut recenziile pe alte site-uri. Cred(eam) cu tărie că cititorii mei au atâta bun simţ încât să ştie că un conţinut publicat pe blog nu poate fi preluat fără acordul autorului şi citarea sursei.  Sunt postări în care am investit timp şi efort, iar faptul că le-am făcut publice nu înseamnă automat că oricine se poate folosi de ele.

Noroc că cei de la Serial Readers sunt mai alerţi decât mine. La doar câteva ore de la apariţia recenziei pe site am fost contactată, iar faptul mi-a fost adus la cunoştinţă, cu asigurarea fermă că postarea  va fi ştearsă în cazul în care nu am autorizat preluarea ei.  Gestul, oricât de normal ar părea în aparenţă, a reuşit să mă surprindă. E frumos de ştiut că mai există şi site-uri care pun principiile etice mai presus de propriul interes. Un mare „bravo!” pentru oamenii din spatele proiectului Serial Readers.

Citeam acum ceva timp, într-unul dintre acele articole, devenite deja clişee, despre cum să devii un blogger bun, următorul sfat: „nu îţi cere niciodată scuze pentru absenţele de pe blog.” Iată un sfat pe care nu mă simt tentată să-l pun în aplicare, măcar din consideraţie pentru cei câţiva cititori care aruncă din când în când un ochi pe blog.

Da, am lipsit vreme îndelungată, din motive mai mult sau mai puţin justificate. Într-un punct, micile obligaţii cotidiene au reuşit să mă prindă în aşa măsură încât singura soluţie la îndemână, pentru a le face faţă, a fost să sacrific blogul. Temporar, bineînţeles. În ciuda „crizelor de lectură” pasiunea pentru cititi nu m-a părăsit niciodată complet în aceste ultime luni, nici dorinţa de a împărtăşi această pasiune. Poate tocmai de aceea mă aflu acum din nou aici, alături de voi. Nu garantez că voi reveni la ritmul de odinioară, nici că îmi voi recupera „restanţele” în materie de recenzii. Dar ştiu că mi-a fost dor. Şi, în măsura în care dorul şi plăcerea de a scrie sunt în măsură să întreţină acest microunivers creat pe blog, www.lumedeumbre.ro va continua să existe. Poate nu în forma sa cea mai bună, dar, până la urmă acesta este farmecul umbrelor, nu ? Că sugerează o formă, o posibilitate, lăsând privitorului şansa de a-şi imagina ce se află dincolo de mirajul formelor estompate. Şi cine ştie, poate cândva, când voi avea timp, blogul meu va deveni ceea ce mi-am dorit mereu să fie: oglinda perfectă a unei lumi care nu încetează să mă fascineze.

P.S.: Mulţumesc tuturor pentru feed-backul oferit, chiar şi în timpul acestor luni de absenţă. Comentariile voastre vor apărea cât de curând pe blog. Să ne citim cu bine!

Sesiunea s-a terminat şi am multe să vă povestesc. Nu despre econometrie şi marketing, ci despre beletristică. Aşa cum se întâmplă de obicei, pofta mea de lectură atinge cote maxime în cele mai nepotrivite momente şi aşa se face că, în ultima lună, am „făcut cunoştinţă” cu câţiva autori excepţionali. Dar până să ajungem la ei, Tomata mi-a propus o lepşă despre cărţi, care sună cam asa:

1. Aţi folosit vreodată o carte la altceva decât pentru lectură?

Hm… îmi amintesc că pe la 3-4 ani presam tot felul de flori între cărţile mai groase. Şi prin gimnaziu manualele se dovedeau o pernă excelentă la orele plictisitoare. Recent însă am început să ţin mult la cărţile mele motiv pentru care mă limitez la a le lectura.

2. Vi s-a întâmplat să citiţi vreo carte doar pentru că o citise persoana iubită?

Da, „De veghe în lanul de secară”. A fost o experienţă traumatizantă şi, cu tot entuziasmul specific iubitei care ar vrea să împărtăşească totul cu „jumătatea”, nu m-am putut entuziasma în faţa romanului. Salinger mi-a lăsat o mare durere de cap şi un sentiment de frustrare de care nu am reuşit să scap nici în zi de azi.

3. Aţi avut vreodată prejudecăţi care să vă împiedice să citiţi o anumită carte?

Rar. De cele mai multe ori judec o carte doar după ce am citit-o, şi, în virtutea acestei concepţii, am acordat o şansă chiar şi celor mai criticaţi autori (Dan Brown, Coehlo, Danielle Steel). Pe de altă parte, cred că niciodată nu voi pune mâna de bunăvoie pe un roman chick lit. Am răsfoit în treacăt vreo două şi nu m-au atras deloc. Mi se par lipsite de substanţă, genul de cărţi care prostesc femeile în loc să le educe.

Leapşa merge mai departe către Laura.

Una dintre numeroasele schimbări pe care le-am promis blogului pentru acest an a fost să mă axez şi pe alte subiecte, legate mai mult de lectură decât de cărţi.

Îmi este încă vie în memorie amintirea unui „război” purtat acum câţiva ani cu profesorul de fizică pe tema cărţi- format clasic sau electronic. La vremea aceea eu eram apărătoare a primei variante. Credeam, şi încă mai cred, că o carte depăşeşte cu mult limitele conţinutului ei. O carte o percepi prin toate simţurile: îi atingi filele, îi simţi mirosul, apoi, treptat, începi să te cufunzi în lectură, gustând întâi din experienţa altor cititori. Mereu am întâmpinat cu o nostalgie plină de simpatie acele mici semne care trădau o mână străină printre cărţile vechi, răscitite: dedicaţii, colţuri îndoite, urme de creion marcând pasajele preferate. Toate acestea se constituie într-o trăire unică, ce vine în completarea conţinutului.

Acestea sunt argumentele cu care l-am întâmpinat pe profesorul de fizică, declanşând o polemică ce s-a extins pe câteva ore bune. El, mare apărător al progresului, anticipa cu glas sumbru momentul în care hârtia electronică va înlocui complet bibliotecile, când vom avea acces, într-o singură carte, la toate cărţile scrise vreodată. Exagera, iar în acel moment nu eram câtuşi de puţin dispusă a ceda. Conversaţia s-a derminat indecis, el clasificându-mă drept o fixistă, eu spunându-i că habar n-are ce e o carte cu adevărat.

Timpul a trecut şi opiniile mi s-au schimbat puţin. Recent am trecut prin prima, şi, sper, ultima experienţă traumatizantă legată de lectură: negăsind nicicum o carte, am luat decizia eroică de a mi-o descărca şi am transferat-o pe mobil . Ce a urmat a fost iadul pe pământ. Nu ştiu câţi dintre voi aţi încercat să citiţi ore în şir în faţa unui ecran de 3/5 centimetri.  E dureros de-a dreptul … Textul e minuscul, trebuie permanent să dai scroll iar în aceste condiţii cheful de lectură se reduce la zero. După o noapte albă, petrecută astfel, achiziţia unui e-book reader mi s-a părut deodată o decizie chiar bună.  Nu de dragul „progresului”, nici pentru că ţin neapărat să economiesc banii investiţi în cărţi. În anumite privinţe prefer să rămân o nostaligă demodată, şi niciodată nimeni nu mă va putea face să cred ca există ceva mai frumos decât o bibliotecă ticsită. În altă ordine de idei însă, un e-reader e mai practic. Oferta este vastă, se găsesc în cele mai diferite forme şi culori iar spaţiul de stocare îţi permite să porţi cu uşurinţă după tine o întreagă bibliotecă în miniatură.   Argumentul suprem rămâne însă faptul că o mulţime de romane, neapărute în ţară, pot fi descărcate (site-uri exista, din fericire, berechet) şi citite mult mai repede şi mai uşor.  Din acest motiv da, îmi voi achiziţiona cât de curând un e-book reader.

Altă dată aş fi resimţit-o ca pe o trădare faţă de cărţi. Poate că, în esenţă, şi este. Noile tehnologii grăbesc sfârşitul unei lumi care îmi plăcea, când puteai să intuieşti valoarea unui om doar aruncând o privire în biblioteca lui. Dar poate că obiecte ca e-readerele salvează, în egală măsură această lume. Şi poate că atunci când cărţile vor înceta să mai fie „cărămizi” de cărat prin genţi sau obiecte de colectat praful, cum sunt percepute de marea majoritate a oamenilor, literatura îşi va reintra în drepturi, şi vom surprinde mai mulţi oameni citind.

Eu una aştept cu nerăbdare deznodământul.

Sursa imagine