-
Verişoara mea Rachel-Daphne du Maurier
Când am început „Verişoara mea Rachel”, am pornit cu idee clară: aceea de a redescoperi peisajele care m-au fermecat în „Rebecca”. Nu cred că există om care, citind „Rebecca”, a putut să rămână…
-
Vechiul oraş imperial – Yasunari Kawabata
Sunt cărţi care te urmăresc din umbră. Le vezi uneori pe raftul librăriilor, te gândeşti o clipă cum ar fi să le ai. Le uiţi. Ele nu te uită. Te aşteaptă tăcute, îţi…
-
Eu ucid – Giorgio Faletti
Acum câteva luni am inaugurat o nouă rubrica pe blog: „recomandări de la cititori”. Printre altele vă rugam atunci să îmi propuneţi spre lectură cărţi care v-au atras într-un fel sau altul. Spre…
-
Jurnal de campanie- Adriana Săftoiu
Revin pe blog după o absenţă destul de lungă. Sesiunea se dovedeşte, din nou, o perioadă foarte puţin prielnică lecturii şi chiar mai puţin potrivită pentru recenzii. Nu am abandonat cititul, însă mi-a…
-
Înscenarea lui Roger Murgatroyd – Gilbert Adair
Când am primit „Înscenarea lui Roger Murgatroyd” habar nu aveam la ce să mă aştept. Ştiam că e un roman poliţist şi atât. Informaţia în sine m-a făcut să fiu puţin … atentă.…
-
Cronica unei morţi anunţate – Gabriel Garcia Marquez
După aproape un an, revin la Marquez. Spontan, fără să mă aştept la nimic. Nici chiar sugestia, destul de evidentă de altfel, din titlu, nu m-a împins spre verdicte. Am luat cartea pentru…
-
Misterele din Udolpho-Ann Radcliffe
Îmi dorisem de mult timp să citesc această carte. Am o slăbiciune pentru romanele gotice iar „Misterele din Udolpho” este considerat unul dintre cele mai inspirate. În primul moment, tonul cărţii m-a descumpănit.…
-
Toţi oamenii sunt muritori-Simone de Beauvoir
Simone de Beauvoir reuşeşte să mă surprindă din nou, într-un roman care îmbină obiectivitatea critică a scriitoarei cu evenimente din sfera fantasticului. Viaţa lui Regine, o tânără actriţă, se schimbă dramatic în clipa…
-
Mănăstirea Northanger-Jane Austen
Am citit „Mănăstirea Northanger” cu aceeaşi plăcere cu care am citit toate romanele lui Jane Austen. Mereu m-a surprins talentul scriitoarei de a face din evenimente banale, mici capodopere. Din nou, Jane Austen…
-
Povestea vieţii mele-Giacomo Casanova
Puţini sunt cei care nu au auzit de Giacomo Casanova. Aventurier de origine italiană , fiu al actriţei Zanetta Farussi şi al actorului Gaetano Giuseppe, Casanova şi-a câştigat popularitatea datorită vieţii lui pline…