Lume de umbre …

„Dragă cititorule,

Fiind o persoană de regulă politicoasă, atentă şi foarte amabilă, vei crede poate că bunul-simţ, respectul pentru ceilalţi şi o atitudine prietenoasă sunt de ajuns pentru a te scoate la liman dintre capcanele mediului de afaceri. [...]

Inteligenţa şi bunul-simţ NU îţi sunt de ajuns pentru a face faţă cu succes oricărei situaţii şi nu garantează că nu vei trece prin situaţii jenante. Aici intervin regulile de etichetă, iar cunoaşterea lor este vitală. Cunoaşterea lor nu se moşteneşte şi nu este ceva instinctiv. Ele trebuie învăţate”.

Aşa îşi începe Mary Mitchell cartea, evidenţiind în cuvinte simple utilitatea lucrării. Deşi scrisă în Statele Unite şi având drept punct de referinţă mediul de afaceri de acolo, ghidul îşi dovedeşte aplicabilitatea şi în spaţiul european.  Numeroase situaţii, aparent banale, se pot dovedi adevărate capcane într-un context oficial, când gesturile tale ajung să spună ceva nu doar despre tine, ci şi despre band-ul pe care încerci să îl reprezinţă.

Bine-structurată, cartea începe cu câteva capitole des-întâlnite în ghiduri de bune maniere; despre formele de salut şi de prezentare s-a tot scris. Dar, pe lângă regulile deja consacrate, „Ghidul manierelor elegante în afaceri” ne explică şi „ritualuri” mai puţin comune în viaţa de zi de cu zi. Spre exemplu, prea puţini ştiu cum se oferă corect o carte de vizită şi în ce situaţii acest gest trebuie evitat cu orice preţ.

Un alt aspect deosebit de important se referă la garderobă. Şi, dacă în cazul bărbaţilor situaţia se rezolvă în general repede, la femei riscul de a cădea în extreme este mult mai ridicat. În două subcapitole dedicate acestui subiect, autoarea ne ajută să ne alcătuim o garderobă flexibilă, adaptată oricărei situaţii, cu cheltuieli minime. Nici sfaturile de îngrijire personală şi de machiaj nu sunt lăsate la o parte. Ideea centrală este aceea că ţinuta poate accentua sau anula impresia pe care dorim să o facem, fie că dorim să pozăm în persoane spontane, creative, sau să emanăm profesionalism şi experienţă (sau, de ce nu, toate în acelaşi timp ).

Deosebit de util mi s-a părut şi capitolul „Cum să faci conversaţie”. Să recunoaştem, „small-talk-ul” nu este aşa de uşor precum pare, şi nici cei mai vorbăreţi dintre noi nu sunt scutiţi de gafe. Dacă dorim ca toţi cei implicaţi în converaţie să se simtă bine, nu putem să ne limităm la rolul de emiţător/receptor. A-i include pe alţii într-un dialog, a întreţine o converaţie şi chiar a o încheia cer însuşiri nu în totalitate înnăscute. Din fericire, totul se învaţă.

Nu în utimul rând, capitolul „Globalizarea. Diversitate culturală” ne explică succint cum să ne comportăm în relaţiile cu străinii, cum să le interpretăm gesturile şi mai ales, de ce să ne ferim.

Fun fact: printre numeroasele diferenţe culturale constatate între europeni şi americani, autoarea nu poate să nu remarce o atitutdinea faţă de porumb, „pe care mulţi europeni îl consideră bun doar ca furaj pentru animale”.

Revenind, „Ghidul manierelor elegante în afaceri”  scris de Mary Mitchell nu este singura carte scrisă pe această temă, dar, din punct de vedere al utilităţii le depăşeşte pe toate. Acoperă un spectru larg de situaţii şi oferă sfaturi eficiente şi uşor de pus în practică.

Nu e o întâmplare faptul că am decis să încep seria de postări dedicate elevilor mei cu o carte despre bunele maniere pe e-mail. Mare parte din colaborările pe care le-am avut în ultimii doi ani au avut ca punct de plecare un schimb de mesaje prin poştă electronică. Fie că ne place sau nu, internetul ne-a invadat viaţa şi implicit carierele.

„E-mailul: Codul bunelor maniere” este una dintre puţinele cărţi asupra căreia am zăbovit timp de mai multe luni. Am citit-o cu intermitenţe, revenind deseori asupra unor capitole.

În carte, autoarea încearcă să ne înveţe cum să transformăm un e-mail într-un instrument de promovare. Tot ceea ce scriem spune ceva despre noi: modul în care salutăm (căci da, salutul este un element indispensabil intr-un e-mail ), cum ne structurăm continutul, cum încheiem. Totul este prezentat pe un ton accesibil, iar  exemplele şi contraexemplele sunt prezente în număr mare. Ideea centrală este că un e-mail nu trebuie să fie nici prea informal, dar nici să nu cadă în extrema cealaltă, în care se utilizează un limbaj înflorat, încărcat de un formalism inutil.

O altă parte foarte interesantă se referă la aspectul organizatoric. Cum ne gestionăm căsuţa de e-mail? Cum ne structurăm conţinutul, astfel încât să reuşim să transmitem, prin intermediul unui singur mesaj, toate informaţiile necesare, fără a cădea totuşi în extrema e-mailulilor kilometrice?

Deosebit de utilă mi s-a părut mai ales sugestia autoarei de a ne organiza mesajele in foldere. Era o idee pe care o aveam în cap de mult, dar, sub diverse pretexte, am tot amânat. Ironia face ca, tocmai in perioada în care citeam această carte, să mă lovesc de situaţia tragică numită „găseşte un e-mail important, printre alte 10 000”. Ce a urmat, este coşmarul oricărui utilizator de Yahoo Mail. După două ore de căutari inutile, mesajul tot nu era de găsit. În aceeaşi zi am început să-mi organizez căsuţa de e-mail: zeci de foldere, sortate după grad de importanţă. De atunci munca mi s-a uşurat considerabil, iar mesajele dispărute au devenit istorie. Fie şi numai pentru acest sfat, „E-mailul: Codul bunelor maniere” poate fi considerată o carte deosebit de utilă.

Dar cartea nu se mărgineşte la atât. Explică numeroşi termeni de care ne lovim în corespondenţa electronică (mâna sus cine ştia că „Spam” se referea iniţial la o marcă de conserve), ne învaţă cum să ne protejăm de e-mailurile nedorite şi când să alegem alte mijloace de comunicare în defavoarea emailului. Mai mult, ne sunt oferite şi instrumente de autoevaluare, prin intermediul unor întrebări la fiecare început de capitol.

Indiferent de experienţa pe care (credem că) o avem deja în comunicarea prin poşta electronică, „E-mailul: Codul bunelor maniere” nu poate decât să ne ajute să ne îmbunătăţim felul în care scriem şi să evităm câteva greşeli frecvent întâlnite.