Roman politist

După funeralii- Agahta Christie

Duceam dorul unui roman poliţist bun, iar Agatha Christie nu m-a dezamăgit nici de data aceasta. Scrierile ei au darul rar de a te captiva până la ultima pagină, romanele, deşi asemănătoare în multe privinţe, au mereu un final neprevăzut, indiciile sunt greu de depistat iar vinovatul rămâne, până în ultima clipă, o enigmă.

Cred că nu greşesc afirmând că scrierile din seria „Poirot” sunt cele mai faimoase romane ale scriitoarei. Paradoxal, la sfârşitul vieţii, Christie şi-a urât personajul, însă, spre deosebire de Conan Doyle, nu a avut curajul să îl „ucidă”.

Personal, mereu l-am preferat pe Poirot (miss Marple îmi evocă prea intens o mătuşă atotştiutoare, pentru a mai fi pe gustul meu) motiv pentru care „După funeralii” a reprezentat un adevărat „deliciu” literar.

Romanul debutează cu funeraliile bogatului Richard Abernethie. La citirea testamentului, remarca surorii lui Richard, Cora, „dar a fost ucis, totuşi, nu?” îl determină pe domnul Entwhistle, un bătrân avocat şi prieten al decedatului, să întreprindă cercetări. Dar iniţiativa lui de a vorbi cu Cora este înăbuşită de asasinarea subită a femeii.

Aflat într-un impas, domnul Entwhistle solicită ajutorul unui vechi prieten, micul şi excentricul detectiv Hercule Poiroit. În paralel, servitoarea Corei, Anne Gilchrist este otrăvită cu arsenic, reuşind însă să supravieţuiască.

Toate evenimentele sugerează o legătură între moartea lui Robert şi cea a Corei. Ştia Cora ceva ce nu trebuia aflat? Şi ce i s-a părut ciudat lui Helen Abernethie în seara în care a fost citit testamentul cumnatului ei? Misterul pare de nerezolvat, în condiţiile în care în cercul de apropiaţi a lui Richard toţi ar fi avut de câştigat de pe moartea acestuia. Un miros de vopsea şi nişte flori de ceară îi oferă în cele din urmă lui Poirot cheia misterului.

O carte care reconfirmă geniul scriitoarei, făcându-mă să regret faptul că, de-a lungul vieţii ei, nu a scris decât 70 de romane.

One Comment

  • Anonymous

    intradevar este o carte foarte frumoasa mie personal imi plac foarte mult cartile politiste dar si filmele de acest gen merita sa fie citita ……

Leave a Reply to Anonymous Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.