De citit

Elogiu mamei vitrege-Mario Vargas Llosa

De câteva luni îmi tot propun să citesc ceva de Llosa. Este, cred, singurul câştigător al premiului Nobel pentru literatură de care auzisem şi înainte. Mi-a fost recomandat de nenumărate ori ca un scriitor de geniu, iar recent, când prin bunăvoinţa celor de la http://anticariatultau.ro/ am intrat în posesia primului volum a lui Llosa, nu am putut decât să ader la părerea generala. Da, Llosa, privit prin prisma acestui volum, este un scriitor  fantastic, stilul lui te ameţeşte pur şi simplu. Citindu-l, ajungi să uiţi de realitate, iar când revii la ea, o găseşti complet transformată.

„Elogiu mamei vitrege” este în egală măsură o poveste despre dragoste, incest şi erotism ce nu cunoaşte vârsta. Dar mai ales, este, în ciuda multiplelor semnificaţii pe care le dobândeşte titlul, un elogiu, poate cel mai frumos adus femeii, acea fiinţă plină de farmec, toane şi păcate, care nu va înceta niciodată să fascineze bărbaţii.

Nu aş vrea să schiţez un rezumat, pentru că prin asta aş răpi jumătate din farmecul povestirii.  Povestită, cartea ar suna a roman prost. „Elogiul mamei vitrege” se simte mai mult decât se citeşte, şi în niciun caz nu se spune mai departe.

Pentru mine,   reprezentat un şoc.  În primul rând, este primul roman erotic „pur” cu care mă „confrunt”. Am fost uimită şi puţin amuzată. Apoi a început să-mi placă. Transpus în cuvintele potrivite, erotismul poate să fascineze, iar Llosa are acest talent. Cele trei personaje ale cărţii, don Rigoberto, dona Lucrecia şi micul Fonchito evouează fiecare în universul său încărcat de pasiune. Mă opresc asupra femeii:

Don Lucrecia nu este un stereotip, ci mai degrabă o palmă dată seducătoarei clasice cu păr lung şi privire inocentă în vârstă de maxim 16 ani. La 40 de ani împliniţi, personajul central al cărţii este asemenea unui trandafir înflorit toamna: frumoasă, singură de sine, conştientă şi mândră de statutul ei de femeie, se abandonează dorinţelor, plăcerilor trupeşti.  Fascinează şi se lasă fascinată, dar amestecă în toate astea un strop de maturitate. A trecut de vârsta îndoielilor şi „de ce-urilor” , nu mai caută explicaţii, nici justificări, iar acest lucru îi permite să se manifeste din plin  ca fiinţă dădătoare de plăceri. Devine obiect al dorinţei într-un moment în care zeci de alte femei îşi deplâng tinereţea pierdută. Dar personajul feminin are acel dar de a nu îmbătrâni, în ciuda vârstei.  O zi de naştere în plus nu înseamnă nimic, atunci când întâmpini viitorul sigură pe tine, conştientă că feminitatea nu se pierde cu anii, ci se redescoperă. Acesta este mesajul pe care personajul principal mi l-a transmis, din spatele pozelor senzuale şi, fie şi numai pentru aceasta, romanul merită citit.

Nu vă ofer o reţetă spre a-l interpreta, vă dau însă un sfat: undeva, în mijlocul lecturii închideţi ochii şi lăsaţi-vă în voia cuvintelor abia citite. Lăsaţi-le să zboare, să vă transforme. Aşa îl veţi descoperi pe Llosa… Nu ca scriitor, ci ca stare. O stare minunată …

5 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.