Mai bine nu

Fahrenheit 451 – Ray Bradbury

De „Fahrenheit 451” am aflat acum trei ani, paradoxal, într-o oră de fizică. Într-una din veşnicile lui prelegeri despre dezinteresul general faţă de şcoală şi alte asemenea, profesorul s-a gândit să ne dea drept exemplu această carte. La vremea aceea nu am reţinut prea multe, atât că era vorba despre pompieri care ardeau cărţi. Oricum, ideea mi s-a părut interesantă şi am notat titlul. Urmau să treacă încă patru ani până când cartea lui Ray Bradbury avea să aterizeze la mine în braţe.

Din păcate am fost din nou dezamăgită. Am citit un roman pe care mulţi se hazardează să-l numească „cea mai strălucită distopie scrisă până acum” şi nu am rămas decât cu un gust vag de carte neterminată. „Fahrenheit  451” se aseamănă mult cu un film din care prinzi doar secvenţe. Rămâi cu o idee destul de clară despre acţiune, dar „miezul”, acele detalii care te captivează şi te fac să nu mai laşi cartea din mână, lipsesc. Ideea e frumoasă, modul în care e ilustrată lasă însă mult de dorit.

Despre ce e vorba ? Despre o lume cu susul în jos, în care tot ce înseamnă valoare trebuie distrus. Cărţile nu mai reprezintă o sursă de idei, un mijloc de relaxare, o cale de a evadata. Cărţile inhibă, diferenţiază oamenii, nasc sentimente de inferioritate şi inadaptaţi, prin urmare trebuie distruse cu orice preţ. Iar acest rol revine … pompierilor. În era caselor neinflamabile, pompierii umblă înarmaţi cu canistre cu benzină şi ard cultura de pe faţa pământului. Puţinii oameni care au curajul să se împotrivească ard şi ei, împreună cu comorile pe care s-au străduit să le protejeze.

La început Guy Montag nu este altceva decât un pompier ca oricare altul. Meseria lui îi aduce un fel de satisfacţie diabolică, flăcările care mistuie cărţile nasc în personaj un alt foc, o dorinţa de distrugere imposibil de reprimat. În rest, viaţa bărbatului este lipsită de savoare, deşi el nu îşi dă seama de acest lucru. Este căsătorit cu Mildred, iar Mildred nu este altceva decât una din miile de femei condamnate la ignoranţă şi nepăsare. Recunosc, am detestat-o din adâncul sufletului . Ignoranţa ei irită, sau cel puţin eu nu am putut suporta imaginea unei femei care zi-lumină stă cu nasul într-un ecran XXL şi ascultă nişte personaje care ţipă fără sens, entuziasmându-se în faţa lor.  Singurul gest cu adevărat memorabil pe care Mildred în comite este să se sinucidă. De fapt, doar încearcă, şi eşuază lamentabil. Tehnologia te scapă de tot, chiar şi, sau mai ales, de moarte.

Dar să revenim la Montag. În clipa în care personajul o întâlneşte pe Clarisse McClellan, întreaga lui viaţă este dată peste cap. Clarisse este o nebună, sau cel puţin aşa apare ea în ochii societăţii. Tânăra nu pune preţ pe distracţii uşoare (gen spart geamuri de maşini într-un cadru organizat) în schimb iubeşte lumea şi îşi găseşte timp să se bucure. Fuge prin iarbă, gustă fulgi de zăpadă…    Guy Montag se simte atras de Clarisse, de lumea pe care ea o reprezintă, însă înainte ca prietenia celor doi să evolueze, fata moare. Apoi au loc o serie de alte evenimente care îl fac pe bărbat să privească într-o altă lumină cărţile. Curiozitatea creşte, iar într-un final personajul comite sacrilegiul suprem şi deschide o carte. Iar din acest punct lucrurile o iau razna. Montag se revoltă împotriva unei lumi pe care o apăra până curând, devine un apărător al cărţilor, un fugar. Se alătură intelectualilor care trăiesc în clandestinitate în afara marilor oraşe, începe să înveţe pe dinafară cărţi, pentru a perpetua o cultură sortită să dispară. Apoi însă, războiul distruge tot, şi zorii unui nou început se nasc din scrumul unei lumi pierdute.

„Fahrenheit  451” nu mi-a plăcut. Mi-e milă de cartea aceasta… E plină de idei frumoase, plină de imagini care ar putea dăinui în mintea cititorului, dacă autorul şi-ar fi dat puţin silinţa. Vanitatea, sau poate teama, l-a făcut pe Bradbury să nu intervină într-un roman scris cu ani în urmă. Talentul nu îi lipsea. Am dat întâmplător peste o scenă care ar fi completat romanul. Este vorba despre un dialog înre căpitanul Beatty şi Guy Montag. Este profund, cu substanţă. Exact ce îi lipseşte romanului. Păcat …

10 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.