Uncategorized

Frankenstein- Mary Shelley

Frankenstein … Un nume care până recent îmi spunea prea puţine. Îl asociam vag cu un monstru creat de un medic nebun, dar atât. Din acest motiv, lectura romanului lui Mary Shelley mi-a completat în chip fericit anumite lacune.

Pentru „faima” de care se bucură, cartea mi s-a părut totuşi neobişnuit de profundă. Povestea începe în clipa în care capitanul Robert Walton, aflat în drumul său către Polul Nord, salvează un necunoscut. În timp, între acesta şi căpitan se leagă o prietenie. Robert, chinuit de dorinţa şi de imposibilitatea de a-şi împlini visul, acela de a explora Polul, găseşte în străin un confident. Dar abia când străinul, pe nume Victor Frankenstein, începe să-şi spună propria poveste, Robert descoperă că neîmplinirea unui vis nu poate fi egalată în tragism decât de realizarea, în mod nefast, a acestuia.
Născut într-o familie înstărită, care i-a încurajat încă din fragedă pruncie înclinaţia către cunoaştere, Frankenstein s-a bucurat de o tinereţe ferită, trăită în compania „verişoarei” Elizabeth şi a bunului său prieten, Henry Clerval.
Norocul nu îl părăseşte pe Victor nici când decide să meargă la studii în Ingolstadt, în Germania. Dovedindu-se deosebit de receptiv la studiu, personajul dobândeşte curând cunoştinţe vaste, totul culminând cu descoperirea secretului vieţii. În acel moment, Frankenstein decide să-şi pună cunoştinţele în practică, însă sfârşeşte prin a crea un monstru.
Hăituit de oribila fiinţă, Victor părăseşte Ingolstadt, însă monstrul îl urmăreşte, ameninţând să-i distrugă întreaga viaţă. Când Frankenstein refuză rugămintea creaturii, de a-i construi o femeie, furia monstrului nu mai cunoaşte limite. O ucide pe Elizabeth şi folosindu-se de setea de răzbunare care pune stăpânire pe Victor, îl atrage pe acesta tot mai mult către Nord, supunându-l unor groaznice lipsuri, fără a-l lasa vreodată să moară.

La scurt timp după ce îşi termină de istorisit povestea, Victor moare. Veghindu-şi prietenul, Robert Walton se trezeşte deodată faţă în faţă cu monstrul. Chinuit de remuşcări, acesta îşi deplânge propriul destin şi sfârşeşte prin a lua o hotărâre eroică. În ceea ce-l priveşte pe căpitan, el se supune unor forţe superioare şi îşi abandonează visul, hotărând să îşi întrerupă călătoria.

Mai mult decât o banală poveste cu moştrii, „Frankenstein” mi s-a părut o imagine a unei lumi refractară la diferit. O lume a cărei victime sunt, în final, personajele principale. Opera lui Frankenstein nu a fost concepută să fie un monstru. Înzestrat cu sensibilitate şi dragoste, făptura creată de Victor nu s-a dezumanizat decât în clipa în care a cunoscut respingerea.
Am putea crede că personajul lui Mary Shelley ţine de ficţional… Şi totuşi, câţi asemenea „monştri” nu iau naştere zilnic, sub ochii noştri, ca urmare a respingerii şi a insensibilităţii altora? Nu este nevoie de un Frankenstein pentru a naşte inadaptaţi … Iar suferinţa, drama individului respins este la fel de puternică şi atunci când nu are drept suport corpul unei bestii…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.