Uncategorized

Furie-Salman Rushdie

Nu îmi este uşor să vorbesc despre „Furie”. Nu am mai avut tangenţă cu Rushdie până acum, iar ideile lui îmi sunt complet străine. Am stat mult, gândindu-mă despre ce este de fapt cartea. Răspunsul m-a surprins prin banalitate: furia … Un sentiment care pare să definească societatea. Oamenii îşi petrec existenţa pradă unei furii perpetue, găsesc motive de supărare în cel mai banal lucru sau chiar încetează să mai caute motive.
Malik Solanka nu este chiar genul de om pe care l-am vedea în ipostaza de furios; fost profesor de filosofie, a renunţat la momentul oportun la o carieră care nu-l mai satisfăcea. S-a dedicat creării de păpuşi, iar astfel a rezultat Isteaţa, care s-a transformat curând într-un fenomen media de proporţii. Dar succesul nu îl bucură pe Malik, iar „fenomenul Isteaţa” nu reprezintă împlinirea, ci ruina viselor sale. Isteaţa devine tot ceea ce Solanka urăşte, simbolul unei societăţi lipsite de profunzime, în care totul se raportează la bani şi publicitate. În paralel, relaţia profesorului cu familia se răceşte, iar în noaptea în care se surprinde stând deasupra patului soţiei cu un cuţit în mână, personajul decide că este timpul să fugă.
Pleacă în America, dar nu reuşeşte să se piardă în mulţime. Mult timp după ce vechile sale cunoştinţe îl abandonează, furiile continuă să-l hăituiască pe profesor. Mai mult, întreg spaţiul înconjurător pare invadat de demoni, toţi oamenii poartă în adâncul lor urmele unei furii care poate izbucni în orice moment: şoferii de taxi înjură necontenit, tinerii devin masochişti şi sadici în încercarea de cunoaşte noi plăceri şi un criminal ucide tinere fete. În această lume cuprinsă de haos, Malik o cunoaşte pe Mila Milo. Tânără, dar lucidă, victimă a unei maturizări forţate, Mila se dovedeşte capabilă să domolească temporar zbuciumul profesorului. Dar Mila poartă povara propriilor demoni, devenind curând o prezenţă mai degrabă incomodă. Relaţia dintre tânără şi profesor ia sfârşit la fel de brusc cum a început, însă urmările ei se resimt în evoluţia viitoare a personajului principal. Solanka este în sfârşit gata să renunţe la Isteaţa, să înceapă lucrul la un nou set de păpuşi.
Fără să îşi dea seama, profesorul repetă etape ale vieţii sale: crează păpuşi care se bucură de un succes răsunător, apoi se indrăgosteşte şi întrevede posibilitatea unui viitor în doi. Însă Neela, femeia iubită, are alte planuri: se implică într-un conflict militar din Lilliput-Blefuscu şi moare în încercarea de a împiedica o tragedie.
Din nou singur, Solanka decide că e vremea să revină la la fiul său, dar viaţa îi rezervă, şi în această privinţă o dezamăgire. În acest context, scena finală, cu profesorul Solanka sărind tot mai sus, tot mai bine, poate fi interpretată în moduri diferite: fie ca gest suprem al eliberării de furie, fie ca simbol al disperării, ca o ultimă încercare de a evada dintr-o lume care nu îl mai primeşte.
Rushdie nu se limitează doar la a descrie o societate dominată de furie, el anticipează o lume în care lipsa de modele transformă păpuşi în eroi. În Lilliput-Blefuscu (teritoriu imaginat de autor, cu trimitere evidentă la romanul lui Swift) revoluţionarii poartă costume de eroi-video, în timp ce în celălalt capăt al lumii o păpuşă devine vedetă internaţională, scrie cărţi, joacă în filme sau participă la spectacole pe Broadway.
La final, devine incert cine pe cine imită. Solanka se inspiră din viaţa Neelei pentru a crea un nou lanţ de păpuşi. Apoi, Neela însăşi devine un fel de păpuşă-erou asemeni analogului ei din lumea de plastic, şi moare pentru o cauză în care a încetat să creadă.

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.