Uncategorized

Grădinarul spaniol – Archibald Joseph Cronin

Am evitat să scriu până acum despre Cronin, deşi cândva făcusem o adevărată pasiune pentru el. Acum zece ani, cu gusturile încă în formare, am fost suficient de naivă să văd în Cronin un scriitor bun, capabil să atingă o coardă sensibilă în inima cititorului. Timpul a trecut, opiniile mele au suferit şi ele schimbări. Printre altele, m-am săturat de romane siropoase şi a venit şi momentul în care, întrebată fiind ce impresie mi-a lăsat scriitorul scoţian, l-am calificat drept „teribil de inconstant în scris” .
Romanele lui Cronin se află undeva la limita dintre o carte bună şi una de calitate inferioară. Dacă, atunci când vine vorba de descrierea unui mediu sau a profesiunii de medic, scriitorul reuşeşte să rămână realist, relaţiile dintre personaje par, de cele mai multe ori, rupte dintr-o telenovelă: mult dramatism, intrigi, suferinţă şi manifestări bombastice de dragoste.
„Grădinarul spaniol” nu face abstracţie de la tiparul descris mai sus. La început, cartea mai promite ceva. După primele 30 de pagini însă, desfăşurarea acţiunii devine aproape previzibilă.
Având în centrul său povestea consulului Harrington Brade şi a fiului acestuia, Nicholas, romanul se concentrează asupra relaţiei tată-fiu, ilustrând consecinţele pe care le poate avea un comportament dominant, posesiv.
La prima vedere, Harrington Brade are toate motivele să fie un om fericit: este realizat pe plan profesional, îşi plănuieşte debutul în literatură, fiul său îi oferă doar motive de mândrie. Însă în spatele aparenţelor se ascunde un om frustrat, cu puternice tendinţe de victimizare care, rămas singur la o vârstă „critică” îşi canalizează toată energia către Nicholas. Sentimentele consulului nu se încadrează însă în categoria pornirilor paterne altruiste: iubirea se îmbină în chip nefericit cu posesivitatea.
Romanul debutează cu mutarea consulului şi a lui Nicholas în Spania. Noua regiune promite multe, iar Nicholas îşi găseşte curând un prieten în persoana grădinarului Jose. Fire voioasă şi lipsită de complicaţii, Jose îl scoate pe bolnăviciosul Nicholas din letargia-i specifică. Relaţia dintre cei doi trezeşte însă în curând gelozia consulului. Întâi discret, apoi tot mai făţiş, el încearcă să îngrădească contactul fiului său cu Jose. În paralel, o altă „forţă malefică” contribuie la nefericirea lui Nicholas: valetul Garcia. Aparent un slujitor credincios, Garcia este în esenţă un om violent, care nu ezită să facă uz de teroare şi violenţă pentru a-şi atinge scopul.
Gelozia consulului se combină în mod nefericit cu setea de răzbunare a lui Garcia. Victime sunt, ca de obicei, clasa de jos, în cazul de faţă Jose şi familia lui. Obligat să presteze munci inumane, Jose este ulterior acuzat de furt. Dorinţa lui de libertate îi cauzează moartea. Dar nici cei bogaţi şi puternici nu sunt mereu câştigători, iar Harrington Brade cu atât mai puţin.
„Grădinarul spaniol” nu este genul de carte pe care să o apreciez. Vârsta îşi spune cuvântul. La 19 ani nu mă mai simt capabilă să înghit siropuri ieftine, nici telenovele în formă scrisă. Romanul mi se pare slab. Cronin a ratat, din nou.

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.