Mai bine nu

Igiena asasinului – Amelie Nothomb

Cu Amelie Nothomb am luat ţeapă. Ştiu, e vulgar, nu ţine de limbajul meu obişnuit, dar asta este impresia pe care mi-a lăsat-o cartea.  Asta în ciuda faptului că nu îmi făcusem prea mari speranţe cu privire la roman. Când vine vorba de scriitori celebrii, am tendinţa de a fi de două ori mai circumspectă. Prin urmare, nu m-am aşteptat la nimic.

Cam prima jumătate a cărţii mi s-a părut interesantă, chiar dacă puţin previzibilă. Povestea are în centrul ei pe Pretextat Tach, un scriitor laureat al premiului Nobel. Deşi se bucură, cel puţin teoretic, de apreciere internaţională, Tach trăieşte complet izolat de lume. Puţini sunt cei care ştiu măcar cum arată. Când, la 83 de ani, scriitorul anunţă că este bolnav de cancer, jurnaliştii încep să se „lupte” pentru a-i putea lua un interviu. Însă Tach  nu este exact persoana care să se facă gesturi caritabile. În cele din urmă, el acceptă să acorde o întrevedere la cinci jurnalişti.

Să ne ocupă puţin de Pretextat Tach. După cum probabil v-aţi dat seama deja, el se încadrează în tipologia bătrânilor acriţi de viaţă, care ţin morţiş să îi termine psihic pe ceilalţi, şi fac acest lucru cu cea mai vie satisfacţie. Mai mult însă, personajul nostru este obez, chel, urât mirositor. Pornind de la acestă scurtă descriere, este lesne de închipuit cum decurg întâlnirile cu jurnaliştii. Tach nu iartă nimic, îşi bate joc de ideile preconcepute, de frazele-stas şi concluziile pripite, de replici cu caracter definitiv şi orice altă armă pe care sărmanii reporteri ar îndrăzni s-o folosească.   Curând devine clar că întâlnirile cu jurnaliştii nu sunt altceva decât ocazii pentru scriitor să se amuze, un teribil duel al cuvintelor în care există un singur câştigător: Tach.

Asta până când (iar acesta este locul unde, din punctul meu de vedere, Amelie Nothomb şi-a ratat cartea) în scenă apare Nina, o tânără jurnalistă foarte… diferită. Sau cel puţin aşa doreşte să fie. Căci  ceea ce ar fi trebuit să iasă un personaj puternic, nu este altceva decât o femeie care îndrugă replici parcă luate dintr-un film de prost-gust. Deznodământul este previzibil: Nina, justiţiara, demască o crimă din tinereţe a lui Tach, îl face să pară ridicol, să îşi pună la îndoială propriile concepţii despre realitate. Scriitorul, pe de altă parte, acel monstru insensibil fidel unei iubiri din tinereţe, se îndrăgosteşte subit de Nina însă sfârşeşte tragic.

Citatul cu care se încheie cartea mi-a plăcut, poate şi pentru că am redescoperit tonul de la începutul romanului: „De nepătruns sunt căile care duc la Dumnezeu. Şi mai de nepătruns, cele care duc la succes. După acest incident, oamenii se aruncară pur şi simplu asupra operelor lui Pretextat Tach. Zece ani mai târziu, era deja un clasic.”

Aşa cum am spus la început, cu „Igiena asasinului” n-am avut noroc. Cartea e previzibilă, cuvintele personajelor aduc a replici „ieftine”din filme, iar ideea din ultima partea a cărţii e uzată. Nu mi-a plăcut. Am vrut să cunosc o scriitorare apreciată şi am dat de o autoare de romane de prost-gust. Poate am început cu romanul greşit, iar Amelie Nothomb scrie cu totul altfel în general.  Pentru moment însă, sunt dezgustată şi atât.

12 Comments

  • Bia

    Eu am citit Igien… și mi-a plăcut, nu consider că am pierdut vremea căci am terminat-o la foc automat, deci… nicio risipă, evident nu-i ceva capodoperă…
    Am mai citit de la ea “Biografia Foamei”, care mi-a plăcut mult mai mult pentru că vorbește despre călătoriile ei prin diverse țări alături de părinți (tatăl ei era diplomat) e o autobiografie 🙂

    • Izabela

      Suna interesant. O pun pe lista de aşteptare, poate că este ceva mai reuşită decât romanele scriitoarei. Până acum, toţi oamenii cu care am vorbit mi-au spus despre romane că nu merită citite, iar acest lucru imi da de gandit 😐

  • Cristina V

    Eu am citit: Acid sulfuric, Uimire si Cutremur, In necunostinta de cauza, Jurnalul randunicii, Igiena asasinului si Atentat. Dintre toate, prima, Jurnalul si In necunostinta de cauza mi-au placut. Igiena asasinului, Atentat si Uimire si cutremur sunt scrise, cred, la repezeala, si nu apuci sa iti dai seama clar de stilul ei. Celelalte-s ceva mai subtile, mai semnificative. 🙂

    • Izabela

      Până una alta, pun Acid sulfuric, Jurnalul randunicii si In necunostinta de cauza pe lista de asteptare. Poate totusi, sunt ceva mai reusite decât primul roman al scriitoare 😀

  • trifoi

    Numero uno: Nu vad nicio problema cu expresia “am luat teapa”. Eu ma gandesc ca, daca avem bloguri, ne putem exprima mai liber, mai jucaus 🙂

    Numero dos: Pana acum, statistic vorbind, amandoua consideram ca Amelie Nothomb incepe sa greseasca la jumatatea cartilor ei 🙂 Incep sa ma ingrijorez.

    Numero tres: oricum, pare interesanta cartea, si daca se citeste repede, eu as incerca-o.

    Si, in sfarsit, ma enerveaza la culme coperta colectiei de autor Nothomb, cu poza ei. Arata foarte cheap. 😛

    • Izabela

      Ca sa păstrăm ordinea 🙂 :
      1. Tocmai pentru că blogul este spaţiul meu (relativ) personal, am pretenţia ca el să mă reprezinte. Iar expresii de tipul “am luat ţeapă” nu prea fac parte din limbajul meu curent.
      2. Şi nu suntem singurele…
      3. Se citeşte repede, dar lasă un gust amar
      4.Da, şi pe mine. Deşi, la urma urmei, este şi aceasta o modalitate de promovare. Cred că s-au găsit destui să cumpere cartea influenţaţi fiind de poza de pe coperta patru. Oricum, se pare că stilul (mă refer la cel vestimentar) şi cu precădere jobenul au devenit reprezentative pentru Amelie Nothomb .

  • Andra

    Recomand “Cosmetica dusmanului”. Imi e greu sa inteleg parerile negative cu privire la cartile ei. Mie mi-au placut foarte mult. Suficient de mult incat sa imi iau toate cartile ei. Prima carte citita de mine a fost Antichrista.. o carte plina de subtilitati si de realitati. Nu se poate defini exact stilul ei intr-adevar, dar asta nu m-a deranjat deloc… totusi ca trasatura comuna a romanelor am descoperit cruzimea si sarcasmul. Nu m-au deranjat deloc pentru ca asta este realitatea, asa sunt oamenii, asa este lumea…gasesti rautate gratuita la tot pasul.

  • Diana

    Problematica aprecierii unei carti se rezuma la subiectivitate. Comaparativ cu celelalte de la ora actuala are substrat intelectual, stilul e acid, dar in mare nu vad decat calitate, mai ales tinand cont ca e romanul de debut al scriitoarei. Mie mi s-a parut superb. E o opera originala care nu se merita improscata cu noroi. Subiectivitatea frumusetii se aplica si la carti.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.