Uncategorized

Joaca preferată-Leonard Cohen

Încă îmi este greu să spun dacă „Joaca preferată” mi-a plăcut sau nu. Iniţial am savurat-o dar spre final a început să mă enerveze. Nu reuşesc să gust romane depresive gen „De veghe în lanul de secară”, iar „Joaca preferată” se încadrează în acest tipar.

Romanul în sine este unul destul de neomogen. Ca nişte flashuri apar secvenţe din viaţa personajului principal, Lawrence Breavman unicul fiu al unei importante familii evreieşti din Montreal. Începând din copilăria, marcată de moartea tatălui şi de premature încercări de explorare ale sexualităţii, viaţa lui Breavman va evolua mereu într-un ritm alert: dobândeşte de tânăr un oarecare succes literar şi îşi întâlneşte marea dragoste la vârsta la care iubirea singură nu poate satisface un individ. Rezultatul este un om care nu îşi găseşte locul, care se simte permanent hărţuit de mediu.
Deşi nu devine un inadaptat, Breavman nu reuşeşte să se ataşeze de nimeni. Se distanţează încă din copilărie de mama lui, iar când aceasta junge la ospiciu, nu mai rămâne loc decât de reproşuri. Krantz, prietenul din copilărie a lui Lawrence reuşeşte, timp îndelungat să suporte, şi chiar să sprijine excentricităţile amicului său, însă un eveniment tragic interpune o barieră de nepătruns între cei doi.

Mai interesant decât portretul lui Breavman însuşi, mi s-a părut lumina pe care autorul o aruncă asupra unor gesturi pline de cruzime. Actele de violenţă dobândesc ceva din sacralitatea unui ritual secret, disecarea unei broaşte la miez de noapte devine simbol pentru o dorinţă de cunoaştere prost canalizată, iar unei tentative de viol i se anulează întreaga semnificaţie, actul devenind un simplu mod de a cunoaşte lumea.

Deşi nu este o carte proastă, „Joaca preferată” duce lipsă de acel ceva care transformă un roman mediocru într-unul cu adevărat bun .

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.