De citit,  Fantasy, SF,  Literatura nord-americana

Jocurile foamei – Suzanne Collins

La modul general nu ma prapadesc dupa romanele mainestream. Am ales “Jocurile foamei” dupa vizionarea filmului, atrasa de subiect si dornica sa aflu acele detalii pe care un scenariu, oricat de bun, le omite. Ca de obicei, cartea bate filmul, iar daca ecranizarea am perceput-o interesanta, romanul mi s-a parut cu adevarata captivant.

In viitorul, teritoriul fostei Americi de Nord este divizat in 12 districte, toate subordonate Capitoliului. Un trecut incarcat de revolte a impus un regim auster majoritatea districtelor si a dus la aparitia “jocurilor foamei”, un reality-show plin de sadism in care 24 de “tributuri” se confrunta intr-o batalie suprema, a carei miza este insasi viata.

Personajul central al romanului este Katniss Evergreen, o adolescenta de 16 ani, pe care imprejurarile au fortat-o sa se maturizeze prematur. Mama fiind depresiva, Katniss isi asuma datoria de a intretine familia si de a veghea asupra surorii ei mai mici, Prim. Dar toate eforturile par sa se destrame in clipa in care Prim este extrasa pentru a participa la a 74-a editie a Jocurilor Foamei. Constienta ca sora ei nu va supravietui, Katniss se ofera voluntar in locul acesteia si ia, impreuna cu celalalt tribut, Peeta, drumul Capitoluiului.

Patrunde astfel intr-o lume a opulentei, unde stilul de viata decadent transforma oamenii in fiinte lipsite de valori. In Capitoliu, totul se rezuma la impact vizual si spectacol. Reguli noi, dupa care tanara va trebui sa invete sa joace, daca doreste sa isi atraga sponsori, elementele-cheie in cadrul Jocurilor. De sponsori depinde, in ultima instanta, supravietuirea, caci ei sunt cei care iti asigura putinele resurse.

Transformarile prin care trece tanara sunt, pe cat de rapide, pe atat de divergente: dintr-o fata antisociala trebuie sa devina intai o “papusa” atractiva, pentru ca, zile mai tarziu sa se transforme intr-un asasin. Realitatea campului de lupta o loveste fara o tranzitie prealabila. Pe langa lupta pentru supravietuire, intervine si lupta cu tot ce inseamna sa a fi om. Cele mai eficiente masini de ucis sunt fiinte reduse la stadii primare, pentru care atasamentul fata de semeni nu exista. Peeta decide din start ca nu va lua parte la aceasta involutie; Capitoliul poate sa ii dicteze moartea, dar nu si felul de a muri. Katniss in schimb se trezeste prinsa intre sensimente opuse, cu atat mai mult cu cat idila cu Peeta, jucata pentru publicul amator de senzational, tinde sa se transforme in ceva mai profund.

In aceste conditii, victoria lui Katniss devine greu de prezis. Un lucru este cert: invinse sau victorioase, toate tributurile raman, in esenta, oameni pierduti, pioni pe marea tabla de sah unde toate miscarile sunt dictate de Capitol.

“Jocurile foamei” m-a prins, chiar daca dupa standardele unora nu este chiar un roman profund. Cred ca din cand in cand devine placut sa ne transformam din nou in copii pe urmele unui erou, sa ne bucuram de actiune fara a cauta sensuri ascunse. Din acest punct de vedere, romanul lui Suzanne Collins este desavarsit.

17 Comments

  • Eduardo Lucas

    N-o lua ca pe un repros, dar imi pare tare rau ca, desi ti-am recomandat “Ghepardul” acum mai bine de un an, inca nu l-ai citit. Crede-ma, este un adevarat poem in proza si un roman despre viata, moarte si iubiri ratate de o profunzime si un realism fara egal. Si, pe langa toate acestea, un superb roman istoric. Asa ceva n-ai mai citit si nici nu vei mai citi. E de preferat sa cauti editia din anii ’60 sau ’70, din Biblioteca pentru toti, pentru ca are o prefata, un tabel cronologic, cate un foarte scurt rezumat la inceputul fiecarui capitol si, la sfarsit, niste nuvele de acelasi autor pe care editiile noi nu le au.

    • admin

      Eduardo, remarca ta este indreptatita. Asa cum probabil ai vazut, nu doar “Ghepardul” a fost lasat deoparte, ci lectura la modul general. Nu imi caut scuze, nici nu ma amagesc cu promisiuni de revenire. Cred ca scurta mea perioada de cititor infocat si critic de duzina a cam apus. Acord insa o noua sansa lecturii. In pasi mici, cu romane poate cam “light”. Cine stie, poate candva o sa gasesc forta de a ma dedica din nou acestei pasiuni. Daca acel moment va sosi, “Ghepardul” va prima mea lectura “serioasa”. Pana atunci insa, nu imi ramane decat sa imi cer scuze.

  • Cristina

    Eu am citit toate volumele, pe nerasuflate, timp de 3 zile. Sunt minunate, mie Katniss mi se pare a fi o micuta Harry Potter- in sensul ca se incumeta sa lupte, nu se da batuta, in final pierde atatia oameni dragi, isi gaseste linistea (nu si fericirea) dar ramane marcata pentru totdeauna de jocurile malefice ale Capitoliului. Isi ocupa intr-adevar locul printre marile capodopere ale lumii.

    • admin

      Cristina, cred ca termenul de roman main-stream e mai potrivit decat cel de capodopera. “Jocurile Foamei” e un roman bun, insa ma tem ca se va pierde, in decursul anilor. Trebuie mai mult decat un subiect interesant pentru a face dintr-o carte una de referinta.

  • Anca

    Buna!
    Verific din reflex, impreuna cu o prietena, blogul tau. Ne pare teribil de rau ca nu ai mai postat de atata vreme! Era un reper bun in momentul in care ne decideam sa intram intr-o librarie.
    Speram, totusi, sa deschidem intr-o zi pagina si sa dam peste un nou review.

    • admin

      Buna Anca,
      Iti multumesc mult pentru cuvintele tale. Incerc sa revin, incet, incet, desi timp de multe luni am fost tentata sa renunt la blog, si la carti, si la tot. Pana la urma insa, cartile raman marea mea dragoste. Se pare ca intr-un fel sau altul, gasesc mereu drumul inapoi spre ele.

  • Anna Cristina

    Iarta-ma. Nu se da buzna asa in blogurile oamenilor, mai ales intr-unul atat de plin de frumusetea cartilor, cum e al tau. Am fost nepoliticoasa si total lipsita de bun-simt. Doar ca… in ultimul timp tot citesc scrierile oamenilor si a devenit o fixatie sa caut perfectiune- atat in cuprins, cat si in exprimare.

  • JP

    Nu stiu cum sunt altii, dar eu nu mai pot citi o carte dupa ce am vazut ecranizarea romanului. Stiu, multe filme sunt extrem de slabe daca le comparam cu cartile dupa care s-au inspirat, dar daca filmul este prost ma face sa ma indoiesc de calitatea cartii, si decid ca mai bine citesc o carte despre care nu stiu nimic.

    Poate mi-e teama sa citesc si pentru ca nu vreau sa imi confirm ca am pierdut doua ore din viata vazand filmul, cand puteam sa citesc cartea de la inceput 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.