Uncategorized

La agăţat-Nadine Gordimer

Literatura africană nu încetează să mă surprindă. Un continent faimos mai mult pentru Sida decât pentru literatură, a născut, se pare, şi câţiva scriitori de excepţie. Nadine Gordimer este unul dintre ei.
Autoarea aduce în literatură un stil de a nara nemaiîntâlnit până acum, tonul poveştii sugerând atitudinea faţă de viaţă al personajelor. Asta deşi romanul este mai degrabă unul obiectiv.
Poate din acest motiv primele pagini mi s-au părut cam seci. O atmosferă de blazare, în care nimic nu pare a avea finalitate. Pe acest fundal evoluează Julie Summers, fiica unui prosper om de afaceri sud-african. La 30 de ani, modul ei de viaţă are mai multe în comun cu un hippie decât cu o femeie cu obiective clar conturate. Are o slujbă bună însă, în loc să îşi găsească locul în societatea selectă din salonul tatălui ei, Julie preferă compania „boemilor” de la cafeneaua EL-EI.
Apoi Julie îl întâlneşte pe Ibrahim ibn Musa, un imigrant care, la adăpostul unei identităţi false, lucrează într-un atelier de maşini. Cei doi trăiesc o scurtă poveste de dragoste, curmată abrupt în clipa în care Ibrahim este descoperit de autorităţi şi forţat să plece. Nevoind să îşi părăsească iubitul, Julie decide să abandoneze totul pentru a-l însoţi într-o ţară despre care ştie prea puţine. Cei doi se căsătoresc.
Contactul cu cultura islamică se dovedeşte mai puţin dur pentru femeia dornică să descopere o lume nouă, decât pentru bărbatul forţat să se reîntoarcă în locul de care fugise mereu.
În continuare, Julie se adaptează destul de bine la viaţa în lumea a treia. Concomitent, naraţiunea câştigă în căldură. Tonul nu mai este aşa rece, iar scurte descrieri nasc mici pagini de poezie. Deşertul pictat de Nadine Gordimer atrage şi fascinează. Singurătatea tulburată arareori de o păstoriţă în veşmânt negru, vântul care umple uliţele de praf, câinele vagabond care cutreieră nisipurile, toate acestea exercită un farmesc de nedescris, atât asupra cititorului, cât şi asupra lui Julie.
Mai puţin poetic este Ibrahim care nu vede în acel loc, decât o soluţie provizorie, un loc de popas pe un drum către civilizaţia ţărilor dezvoltate. Se zbate, mituieşte şi în cele din urmă capătă mult-râvnita viză către SUA. Însă entuziasmul său nu este împărtăşit de soţie. Finalul rezervă cititorului o surpriză de proporţii.
Am apreciat „La agăţat” în primul rând pentru că dezvoltă o temă deja învechită într-o manieră surprinzătoare. În al doilea rând, pentru că oferă o altă perspectivă asupra culturii islamice. Nu mai avem de-a face cu lumea în care femeile sunt înrobite sub văluri ci cu un cadru magic, dominat de deşert. Din acest motiv, „La agăţat” rămâne o carte excepţională, pe care v-o recomand din toată inima.
Cu „La agăţat” se termină lecturile mele de vacanţă. Ultimele trei luni au reprezentat pentru mine visul (împlinit) al oricărui cititor. Cărţi bune, lecturate fără teama ceasului. De luni, situaţia se schimbă. Sincer, îmi doresc ca blogul să nu aibă prea mult de suferit de pe urma lipsei mele de timp. Oricum, este un proiect la care nu am de gând să renunţ momentan. Îmi cer anticipat scuze pentru numărul mai redus de recenzii care vor apărea în următoarele luni şi aştept în continuare recomandările voastre.

2 Comments

  • Laura

    Am citit si eu cartea anul trecut si mi-a placut foarte mult! Felicitari pentru toate recenziile, care daca nu vor fi tot la fel de dese, imi vor lipsi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.