Uncategorized

Marele Gatsby-Francis Scott Fitzgerald

Închid „Marele Gatsby” cu sentimente amestecate. Nu a fost o carte rea, dar nici nu a reuşit să mă prindă. Am citit-o cu intermitenţe, de-a lungul a aproape cinci săptămâni. Un ritm lent de lectură, chiar şi pentru sesiune. Dar „Marele Gatsby” nu este cartea pe care să o citeşti în viteză. Ai nevoie de timp ca să te cufunzi în atmosfera acelor vremuri, ca să guşti din melancolia vag perceptibilă care se desprinde dintre file.
La prima vedere, cartea ne vorbeşte despre nefericirea celor bogaţi. La o analiză mai profundă, constatăm însă că întregul univers este viciat de nefericire. Oamenii sunt cuprinşi de superficialitate, se cufund în excese care nu îi mai satisfac: înşală fără a iubi, petrec fără a se distra. Faimoşii ani `20 se dovedesc, în viziunea lui Fitzgerald strălucitori , dar lipsiţi de luciu autentic.
Când Nick Carraway se mută într-o casă din Wast Egg, numele lui Jay Gatsby nu îi spune nimic. Totuşi Gatsby este o celebritate locală: bogat şi misterios, gazda celor mai frumoase petreceri, personajul este unul în măsură să stârnească vâlvă. Zeci de zvonuri circulă pe seama lui, lumea îl bârfeşte, dar totuşi îl frecventază. Toată lumea, în afară de Nick. Pentru moment, acesta se complace în compania lui Dasy şi Tom Buchanan, precum şi a lui Jordan Baker, a jucătoare profesionistă de golf. Dintre cei trei se remarcă în curând Dasy o tânără frivolă şi plăcută în acelaşi timp. Aceste calităţi, atât de apreciate de societatea vremii, nu îi asigură însă şi norocul în căsnicie: relaţia lui Tom cu Myrtle este de notorietate publică.
Pe măsură ce se adaptează la noul mediu, Nick face nişte descoperiri interesante, printre altele şi faptul că Gatsby îi este vecin. Cei doi se împrietenesc, iar într-un final Gatsby se destăinuie. Drama lui, comună în esenţă, este amplificată de statutul personajului; Gatsby are totul, mai puţin iubirea femeii la care ţine. Durerea l-a întărit, dar nu l-a făcut să renunţe. Când Nick îl cunoaşte pe Jay Gatsby, el are în faţă un om dispus să facă orice pentru a o recâştiga pe Dasy Buchanan. Dar ca de fiecare dată când sunt implicate caractere puternice, deznodământul nu poate fi decât unul tragic. „Marele Gatsby” este poveste visului american neîmplinit, o satiră amară la adresa umanităţii, a oamenilor care îşi consumă anii clădind castele de nisip:
„Şi pe cînd stăteam întins acolo gîndindu-mă la acea lume străveche, necunoscută, mi-am amintit de uimirea copilărească a lui Gatsby cînd identificase pentru întăia dată lumina verzuie de pe promontoriul vilei unde locuia Daisy. Străbătuse un drum lung pănă la această pajişte albăstrie şi, probabil, visul i se păruse atunci atăt de aproape, atăt de tangibil, încăt nu-i venise să creadă că nu l-ar fi putut atinge dacă şi-ar fi întins braţul. Nu înţelesese, desigur, că visul rămăsese cu mult în urmă, undeva departe, în întunecimea imensă de dincolo de oraş, unde cămpiile necunoscute ale acestei ţări nesfărşite se întindeau sub cerul nopţii.”
Poate că „Marele Gatsby” nu se ridică la înălţimea reputaţiei pe care o are. Şi totuşi, romanul are un „ceva” care îl face special. Nu seduce, nu acaparează, dar ilustrează o lume. O lume a iluziilor pierdute…

6 Comments

  • Laura

    Mda..cam acelasi feeling am avut si eu referitor la “Marele Gatsby”, poate si pentru ca l-am citit intre probele de la Bac. Felicitari pentru noul site! Sa ti-l personalizezi cu placere! :))

  • Ande

    Nu mi-a placut. Am incercat, am citit-o de 2 ori, poate poate scot ceva sau inteleg mai mult cu timpul, dar nu, nu-mi place. Apreciez si eu atmosfera, dar daca m-ar interesa doar asta as citit un ghid din acei ani, nu aceasta carte. Si cu cat entuziasm am luat cartea in mana prima data…

    • Izabela

      Adevărul este că şi eu am abandonat-o de două ori, înainte să reuşesc să o termin. La cât de faimoasă este cartea, m-aş fi aşteptat la ceva mai mult, dar totuşi, e un roman bun.

  • Serban Ionela

    ai citit sau ai auzit de vreo carte din literatura statelor unite sau a marii britanii care sa aibe un subiect sau o tema asemanatoare ?

Leave a Reply to Izabela Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.