Uncategorized

Muntele vrăjit-Thomas Mann

În clipa în care m-am apucat de „Muntele vrăjit” m-am gândit: iată o carte dificilă. Adică genul acela de carte care îţi epuizează resursele, care te conduce printr-un labirint de fapte aparent nesemnificative, toate acestea pentru a contura o lume, un personaj. Nu puteam prevedea în acel moment puterea acelei lumi… „Muntele vrăjit” mi-a invadat spaţiul, a impus prezentului meu, propriul său timp, un timp răbdător, în care oamenii se pot dezvolta fără grabă.

Acţiunea vizează destinul lui Hans Castorp, un inginer aspirant. În timpul unei vizite pe care o face vărului său Joachim Ziemssen, bolnav de tuberculoză, la sanatoriul „Berghof” Hans Castop face cunoştinţă cu un mediu complet diferit de cel din care provine. O lume în care timpul şi-a pierdut relevanţa, în care evenimentele cruciale precum moartea sunt ignorate iar fiecare personaj trăieşte în propriul său microunivers, bucurându-se de libertatea pe care boala i-o oferă.
Plecarea lui Hans Castorp este împiedicată de un început de tuberculoză. Devenit peste noapte din simplu vizitator, pacient, personajul începe un lung proces de „aclimatizare”; adoptă obiceiurile pacienţilor, leagă prietenii cu aceştia şi îşi dedică lungile perioade de repaos unor preocupări din cele mai diverse, de la discuţii cu umanistul Settembrini şi radicalul Naphta până la studiul botanicii şi anatomiei.
Şederea personajului se prelungeşte treptat, în funcţie de capriciile bolii, ajungând, în final la o durată de şapte ani. Este momentul începerii războiului, momentul în care o existenţă în afara timpului devine imposibilă. Renunţând la toate preocupările sale de până atunci, Hans Castor se abandonează vârtejului, devenind combatant. Scena finală îl surprinde alergând printre tranşee, către un deznodământ incert.

„Muntele vrăjit” reprezintă primul meu contact cu Mann şi, trebuie să recunosc, autorul m-a uimit. Ceea ce în alt mediu ar fi fost cu totul de neconceput, devine posibil datorită îndemânării autorului, care creează, la adăpostul munţilor, o lume care se conduce după legi proprii, o lume în care se pot întâlni cele mai curioase tipuri umane. De altfel, s-a speculat mult în ceea ce priveşte personajele. Personal, n-aş merge atât de departe încât să le încadrez într-o anumită categorie. Pentru mine, personajele lui Mann, sunt, în ultimă instanţă, oameni animaţi de un scop comun: acela de a-şi trăi propriu avânt romantic în singurului loc care le permite acest lucru. Începând cu Joachim, care îşi sacrifică sănătatea pentru datorie şi sfârşind cu Naphta, care, incapabil să ucidă, se sinucide, toate caracterele se închină pe altarul unei idei. Singurul inconsecvent şi, până la urmă, singurul inadaptat, rămâne Hans Castorp. Încearcă să se dezvolte, să îşi cultive o pasiune, însă eşuează, pentru că este prea complex ca să se abandoneze unei singure idei. Am putea spune că „Muntele vrăjit” este o poveste despre căutarea unei identităţi. Dacă această identitate a fost găsită rămâne, până la final, un mister. Cât de multe are în comun Hans Castorp cel care calcă peste cadavre cu tânărul însetat de cunoştere este greu de apreciat. Dar poate că totul este doar o glumă macabră a autorului care, după ce conduce printr-un labirint de evenimente menite să dezvolte caracterul, ne readuce în realitatea prea puţin vrăjită a prezentului, unde toată cunoaşterea nu serveşte la nimic în faţa salvelor de tun şi a luptei disperate pentru existenţă …

3 Comments

  • stefan07

    Am citi aceasta care acum 3 ani. Nu-mi amintesc prea multe din ea, insa de fiecare data cand urc pe munte in drumetiile mele simt acel magnetism, acea fascinatie a locului, traita si de eroul romanului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.