Uncategorized

Naşul-Mario Puzo

„Naşul” … un nume pus în legatură mai curând cu filmul, decât cu cartea. Într-adevăr, câţi ştiu că la baza celebrei ecranizări, se află un roman cel puţin la fel de bun?

Mult timp am evitat să-l citesc pe Puzo … Nu vedeam ce ar putea fi atractiv la nişte romane despre mafie, „doni” şi asasinate. Însă, când tatăl meu mi-a pus în faţă un exemplar din „Ultimul Don” n-am putut rezista curiozităţii. Iar stilul autorului a sfârşit prin a mă cuceri. De atunci Puzo a devenit, dacă nu unul dintre autorii mei preferaţi, măcar unul pe care îl citesc mereu cu plăcere.

„Naşul” nu face abstracţie de la stilul general abordat de scriitor. O poveste despre mafie, bani, sex, droguri şi asasinate. Când Don Corleone, zis Naşul, unul dintre cei mai influenţi mafioţi din America, este grav rănit, micul imperiu construit de acesta pare a se nărui. Politica violentă prin care fiul lui Don, Sony, înţelege să-şi impună autoritatea, provoacă, în cele din urmă, un nou război între clanurile care îşi dispută supremaţia.
În contextul acestui război se afirmă Mike, cel mai tânăr fiu al lui Don. Deşi până atunci evitase orice legătură cu afacerile Familiei, decis să-şi croiască un destin propriu, în legalitate, când viaţa tatălui său este pusă în primejdie, Mike decide să acţioneze. Procesul transformării este uluitor. Peste noapte, personajul devine, dintr-un tânăr plin de iluzii un adevărat „mafioso” gata să ucidă, atunci când circumstanţele o impun.
Războiul dintre clanuri se sfârşeşete abia atunci când Sony este asasinat. Nevăzând nicio altă ieşire, Don încheie pace cu celelalte Familii. Dar poate moartea unui fiu rămâne nerăzbunată? Întoarcerea lui Mike din Italia marchează un punct de cotitură în evoluţia ulterioară a Familiei Corleone.

Mario Puzo şi-a propus să construiască un personaj remarcabil şi a reuşit. Naşul este acel ciudat amestec între o fire conservatoare, cu respect pentru tradiţii, şi un om în pas cu timpurile. Inteligent, diplomat, gata să acţioneze la momentul oportun, Don se impune ca un adevărat lider al societăţii, care i se închină nu din teamă, ci dintr-un respect izvorât din admiraţie. Un om care, permanent ameninţat de perspectiva morţii, a găsit totuşi suficient curaj să iubească viaţa. Ultimele clipe ale personajului devin astfel simbolul unor principii de existenţă nealterate de zecii de ani de confruntare cu realitatea: „Don deschise ochii să-şi mai vadă odată fiul. Puternicul atac de cord făcuse ca obrazul lui roşcovan să capete o nuanţă aproape albăstrie. Îşi trăia ultimele clipe. Trase în nări mireasma grădinii, cu ochii răniţi de discul incandescent al soarelui, şi murmură:
-Ce frumoasă-i viaţa!”.

Deşi nu reuşeşte să egaleze în măiestrie pe „Ultimul Don” , „Naşul” rămâne totuşi un roman excelent. Îl recomand cu precădere celor care doresc să guste din atmosfera Americii din anii de după război, o lume în care „imperiile” s-au născut din sânge.

One Comment

  • Monica

    Trebuie sa spun ca sunt de acord cu tine ca "Ultimul don" este mai interesant decat "Nasul". Anul trecut l-am citit mai mult din intamplare, dupa ce l-am cumparat cu ziarul Saptamana financiara..
    Este unul dintre romanele care m-a impresionat cel mai mult..In mod paradoxal, am fost indignata de modul de "operare" al Familiei, dar in acelasi timp am admirat umanitatea personajelor….Impletirea acestor doua parti intr-o singura persoana ramane un mister pentru mine…
    Oricum, recomand acest roman cu caldura; din punctul meu de vedere, reprezinta un mic factor ce maturizeaza:)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.