Uncategorized

Omida-John Fowles

John Fowles rămâne în continuare un autor pe care nu reuşesc să-l gust. Îl apreciez pentru originalitate, însă romanele sale îmi seamănă mai mult cu un experiment literar. Tiparul este acelaşi de fiecare dată. Acţiunea curge normal până într-un punct, după care totul apare sub semnul ipoteticului. Se explorează mai multe variante de final, fără ca una să fie acceptată ca fiind cea corectă.

„Omida” are ca punct de plecare povestea unor călători, după toate aparenţele unchi şi nepot, însoţiţi de trei servitori. Grupul poposeşte la un han, unde câteva fapte izolate îl fac pe cititor să se îndoiască de identitatea personajelor. Zile mai târziu, unul din servitori, Dick, este găsit spânzurat, un un buchet de flori în gură. „Nepotul”, domnul Bartholomew, este de negăsit.

Dispariţia personajului duce la o anchetă secretă. Din acest punct totul devine confuz. Căci, dacă Francis Lacy, alias unchiul, este convins că scopul călătoriei a fost răpirea unei domnişoare din înalta societate, nu tot aşa consideră ceilalţi participanţi. Bartholomew devine pe rând iniţiatorul unor ritualuri satanice, un impotent aflat în căutarea unui leac, şi în cele din urmă un sfânt care oferă unei prostituate şansa mântuirii. Pe de altă parte, în opinia anchetatorilor, personajul apare iniţial în impostaza de homosexual, care foloseşte călătoria drept un pretext pentru a se putea deda plăcerilor carnale cu servitorul său, Dick. Concluzia finală este aceea că Bartholomew, care îşi deazamăgise tatăl ducând un mod de viaţă inadecvat, îşi pusese capăt zilelor pentru a-şi scuti familia de ruşine.
Finalul romanului urmăreşte destinul servitoarei/ prostituatei Rebecca Lee care dă naştere unei fetiţe, Ann Lee, viitoarea întemeietoare a sectei Shakerilor.

La “Omida” am apreciat în special capacitatea autorului de a evoca o epocă. Lăsând pudoarea la o parte, el ne oferă detalii exacte despre forma latrinelor şi absenţa totală a lenjeriei intime la femei. Apoi, pentru un ateu convins, modul de viaţă al Quakerilor şi al Shakerilor este evocat cu o extremă imparţialitate. Imaginea generală este aceea a unei lumi care a depăşit etapa fanatismului religios specifică Evului Mediu fără a reuşi însă o rupere completă de anumite obiceiuri şi crezuri: nu se mai sacrifică vrăjitoare pe rug, însă existenţa lor nu este pusă la îndoială nici chiar de reprezentanţii legii. Sectele nu mai sunt interzise, ci doar respinse.

Impresia finală este aceea a unei cărţi interesantă sub aspect stilistic dar … atât. O omidă… o insectă care poate deveni un minunat fluture, dar încă nu şi-a depăşit acest stadiu primar al evoluţiei. În cazul cărţii, o evoluţie este imposibilă. “Omida” rămâne o omidă moartă. O priveşti cu indulgenţă, cu gândul la fluturele în care s-ar fi putut transforma, apoi mergi mai departe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.