Uncategorized

Orlando-Virginia Woolf

Iată o carte pe care mi-este greu s-o interpretez. În general, când termin un roman, am o idee cât de vagă despre ceea ce a vrut autorul sau autoarea să spună. Nu şi de data aceasta. În mintea mea, „Orlando” nu se prezintă ca un tot, ci ca nişte fragmente pe care pot cu greu să le asociez aceleiaşi cărţi. O joacă, iată cum aş defini cartea. Dar este o joacă minunată, cum numai Virginia Woolf ar putea s-o imagineze.

Romanul spune povestea unui om care aparent trăieşte în afara timpului. Născut în plină epocă elizabetană, Orlando devine, încă din adolescenţă obiectul pasiunii reginei. Pentru o scurtă vreme el acceptă traiul comod la curte, însă firea lui pare a căuta mereu noul. Cutreieră deghizat cele mai mizerabile cartiere, se extaziază în faţa sărăciei şi a ignoranţei, cunoaşte dragostea trupească pe puntea vapoarelor. Apoi o întâlneşte pe Sasha, o tânără rusoaică, iar viaţa personajului dobândeşte sensuri noi. Dar femeia îl părăseşte iar Orlando îşi găseşte refugiul în poezie şi natură.
Numit mai apoi ambasador la Constantinopol, el îşi îndeplineşte obligaţiile cu succes până în clipa în care, în timpul unei ambuscade, personajul cade într-un somn adânc. Când se trezeşte, după o perioadă lungă de timp, el constată că devenise femeie.
Se alătură unei şatre de tigani şi încearcă să le deprindă modul de viaţă, însă dragostea pentru natură şi pentru scris o transformă într-o neadaptată, motiv pentru care alege să se reîntoarcă în Anglia.

Călătoria cu vaporul o face să conştientizeze puterea de care dispune, în calitate de femeie. O descoperire care o bucură şi o înspăimântă în egală măsură. Atâtea lucruri fireşti par deodată anormale. Orlando învaţă că trebuie să se simtă jenată în clipa în care un bărbat plânge, şi că trebuie să accepte zâmbind orice ajutor venind din partea sexului bărbătesc.

Reîntoarsă în Anglia, tânăra revine la vechea ei ocupaţie, scrisul. Se adânceşte tot mai mult în lucrul la un poem, „Stejarul” , care îi aduce ulterior o oarecare faimă. Dar viaţa pare să îi rezerve mereu alte motive de insatisfacţie. Printr-un straniu artificiu compoziţional, Orlando, acum în vârstă de 36 de ani, pare a fi străbătut epoci întregi din istoria Angliei. Maturitatea o găseşte în plină eră victoriană, într-o lume a cărei principală raţiune de a fi este dobândire şi păstrarea unei verighete. Tânăra începe să caute iubirea, şi o găseşte în cel mai straniu mod cu putinţă. Dar singurătatea nu poate fi izgonită de un inel, şi nici maternitatea nu schimbă prea mult acestă situaţie. Imaginea finală este cea a unei femei conducând maşina într-un univers care pare a avea prea puţine în comun cu trecutul la care Orlando a fost martoră.

Despre ce vrea scriitoarea să ne vorbescă de fapt, în „Orlando”? Despre timp, despre statutul femeii, despre dificultatea de a crea? Puţin din fiecare … Oricum, „Orlando” se dovedeşte o preţioasă lecţie despre absurdul situaţiei, care face ca noţiunea de „firesc” să fie condiţionată de apartenenţa la un anumit sex. Din acest punct de vedere, romanul rămâne actual, chiar şi în contextul unei societăţi „evoluate”.

One Comment

  • Anonymous

    Are niste rationamente foarte bune Virginia Wolf , dar de asemenea sunt multe franturi scrise din simplu impuls scriitoricesc – care nu au sens daca nu reusesti sa intrii in pielea scriitoarei – … O naratiunea haotica as spune care trebuie obligatoriu interpretata .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.