Uncategorized

Parfumul- Patrick Süskind

O carte care nu a reuşit să mă prindă. Poate că am citit-o într-o perioadă nepotrivită (sesiunea nu are darul de a mă face tolerantă) cert este că cele 200 şi ceva de pagini s-au dovedit un chin. Cu greu am rezistat tentaţiei de a abandona micul roman.
Întreaga poveste îl are în centrul ei pe Jean-Baptiste Grenouille. Destinul său stă sub semnul tragicului încă de la naştere, când mama lui îl abandonează fără regrete sub un morman de resturi de peşte. Salvat, copilul îşi petrece primii ani la Madame Gaillard unde înfruntă manifestările tot mai clare de ostilitate ale celorlalţi orfani. Ceva în Jean-Baptiste face lumea să se teamă de el. Nu este numai faptul că personajul este cu desăfârşire lipsit de un miros propriu; întreaga sa făptură înspiră neîncredere, teroare.
Aparent indiferent la toate acestea, personajul descoperă lumea într-un mod inedit: înzestrat cu un nas extraordinar, el îşi face o vocaţie din a găsi cele mai diferite mirosuri. Întregul univers devine astfel o hartă a parfumurilor şi a duhorilor, pe care doar el, Jean-Baptiste, este capabil să o descifreze.
Când biserica încetează să mai plătească pentru copil, Madame Gaillard îl vinde unui tăbăcar. Experienţa marchează prea puţin personajul. Permanent în căutare de noi mirosuri, el acceptă regimul draconic cu indiferenţă. În schimb, profită de relativa libertate care i se oferă pentru a explora oraşul, care îi oferă prilejul unor experienţe olfactive noi. Cu ocazia unei astfel de plimbări, Jean-Baptiste comite o crimă, însă nu îşi percepe gestul ca atare. Pentru el, asasinarea unei tinere fete nu este altceva decât un mod de a pune stăpânire pe parfumul ei, de a se desfăta cu ceva nemaiîntâlnit până atunci.
Viaţa lui Jean-Baptiste suferă un punct de cotitură în clipa în care este acceptat ca şi ucenic la Baldini, un maestru al parfumurilor. Alături de acesta, personajul învaţă arta de a extrage obiectelor mirosul. Capabil să inventeze cele mai bune parfumuri, îşi îmbogăţeşte maestrul în câţiva ani. Dar munca, atât de plină de satisfacţii la început se dovedeşte un punct mort. Metodele utilizate de Baldini sunt poate bune pentru extragerea parfumul plantelor, dar nu pentru a conserva zecile de mirosuri pe care Jean-Baptiste le percepe clipă de clipă.
Personajul începe o lungă călătorie, al cărei ţel devine clar abia spre final: doreşte să îşi creeze propriul miros, care să îi ofere o identitate într-o lume care, pentru el, se reduce la senzaţii olfactive. Dar cât de departe poate să meargă un om pentru a-şi atinge ţelul ?
„Parfumul” este genul de carte care îţi schimbă modul în care percepi lumea: toate parfumurile, toate duhorile care ne înconjoară comunică ceva. Atunci, de ce nu mi-a plăcut cartea? Probabil pentru că, în general, nu mă simt atrasă de romanele „dure”, care, pentru a ilustra o idee, pun în joc toată violenţa pe care realitatea şi cuvintele o oferă. „Parfumul” este un roman bine scris, valoros poate. Pe mine însă nu m-a acaparat.

3 Comments

  • strelnikov

    ei na. esti prima persoana care citeste chestia asta & nu’i place. ar trebui sa te punem intr’un borcan, la antipa, s’ar imbulzi lumea sa te vada 🙂

    anyway – nici macar filmu nu te’a prins? e f altfel decat cartea, iar pustiu e chiar sexy.

  • oana

    Mie cartea mi-a placut mult de tot, cred ca se numara printre cartile mele preferate, vad in Grenouille un fel de geniu neinteles 🙂
    In schimb mie filmul nu mi-a placut, transforma personajul intr-un fel de bruta, de monstru…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.