Uncategorized

Poveste imorală-Rodica Ojog Braşoveanu

Într-o perioadă în care pasiunea mea pentru romanele poliţiste a scăzut simţitor, „Poveste imorală” a reuşit totuşi să mă cucerească. Una dintre primele scriitoare post-decembriste cu care iau contact, Rodica Ojog Braşoveanu reuşeşte să evoce cu o extremă luciditate realităţile contemporane.

Romanul ne poartă în Bucureştiul anului 1997, într-o societate pe deplin „emancipată”: miliţienii au devenit poliţişti destoinici care plimbă votca în buzunar iar printre picături descoperă elementul cheie dintr-un caz dificil, prostituatele servesc clienţii în stabilimente de lux iar copiii au lăsat la o parte „Liceenii” şi visează la Richard Gere şi Robert Redford. Cam acesta este fundalul pe care se conturează o poveste care, deşi „made în Romania” împrumută ceva din savoarea unui film american.

Când mai multe prostituate de lux sunt găsite moarte în apartamentele lor, este timpul pentru Cap. Bob şi Bădoiu (alias Babuinul) să între în acţiune. Dar ceea ce părea a fi doar opera unui criminal în lanţ (sau mai pe româneşte, serial killer ) dobândeşte implicaţii noi în clipa în care Nina, prietena uneia dintre victime şi actualmente soţia unui influent politician german, devine subiectul unor ameninţări cu moartea.
În paralel, Cap. Bob se pregăteşte să îşi întâmpine al 11-lea viitor tată vitreg, însă constată îngrozit că acesta este chiar Toto, unul dintre suspecţi. Bănuielile căpitanului sunt înlăturate abia în clipa în care Toto este impuşcat.
Evenimentele se precipită. În încercarea de a întinde o capcană asasinului, Nina este răpită. Un nou cadavru este descoperit într-o pădure iar Bădoiu este demis. Va reuşi Cap. Bob să dezlege singur misterul sau este absolută nevoie de intervenţia unui mic Sherlock Holmes cu astigmatism pentru a aduce lumină?
Finalul cărţii este pe măsură: o întâlnire la marginea Bucureştiului, schimb de focuri, lacrimi, iar la sfârşit o carte poştală din Noua Zeelandă.

Lasând la o parte faptul că „Poveste imorală” m-a ţinut „în arest” vreo două zile, trebuie să mărturisesc că romanul m-a făcut să-mi reconsider serios cunoştinţele de limba română. Aşadar, în cazul în care nu sunteţi pe deplin stăpâni pe termeni gen „filoxera” , „flanzelari” , „album de familie” , „Rica Cabanos” , „cartoafă” sau „coconară”, aveţi două alternative: fie colindaţi periferiile Bucureştiului şi vă familiarizaţi puţin cu păsăreasca de acolo, fie citiţi cartea, preferabil varianta tipărită de Nemira, că tot are cuvintele frumos traduse. Celor care înclină către a doua varinată le urez lectură plăcută. 🙂

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.