Singurătatea numerelor prime – Paolo Giordano

”Ce carte să încep acum?”

”Singurătatea numerelor prime. Mi-a plăcut mult”

”E frumoasă?”

”Nu. Dar te răscolește”

În mintea mea, frumos a fost atribuit mereu finalurilor fericite. Nu sunt doi termeni care se autoinclud, în fond un final fericit poate fi, și este de fapt, în trei sfert din cazuri un sirop. Poate de aceea număr pe degetele de la o mână cărțile cu adevărat frumoase, cele care se sfârșesc cu eroii zâmbind la sfârșit, fără ca cititorul să rămână cu gustul amar ar unei improvații. În schimb, am o listă parcă nesfârșită de cărți care m-au zbuciumat. Acestea stau cel mai adesea sub semnul fatalității. Ademenesc cititorul, îl fac să se atașeze, să spere, iar la final îți trântesc un ”fuck you” frumos ambalat. ”Singurătatea numerelor prime” se înscrie în această categorie. O poveste dramatică, în care eroii se intersectează suficient de des încât să lase loc de incertitudine. ”Dacă, totuși…?”.

Două drame. Două vieți marcate de răni. Puncte de intersecție. Luptă, resemnare și un strop de fatalitate. Cam la asta se rezumă ”Singurătatea numerelor prime”. Două personaje aflate în cătarea vindecării. Undeva pe drum se strecoară iluzia că două vieți imperfecte ar putea forma, unite, un întreg. Dar asemenea numerelor din titlu, sunt sortite să rămână pe veci izolate, două destine unice, într-o mare de zgomot.

IzabelaR Written by:

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *