Uncategorized

Străini- Taichi Yamada

De câteva zile tot amân să scriu despre „Străini”. Adevărul e că nu mi-a lăsat o impresie prea plăcută, iar dezamăgirea a fost cu atât mai mare cu cât, până aproape de final, am fost convinsă că am dat peste o carte excepţională. Din păcate, sfârşitul m-a dat peste cap. Sincer, cartea nu merita să se termine aşa. Avea atmosferă, avea o acţiune interesantă, ingrediente suficiente pentru a da un roman bun. Aşa, „Străini” se încadrează, cu indulgenţă, în categoria romanelor bunicele, dar în niciun caz strălucite.   

Hideo Harada, un scenarist proaspă divorţat are parte de surpriza vieţii lui în clipa în care, revenind după o absenţă de 10 ani în Asakusa, cartierul în care a copilărit, dă nas în nas cu propriul său tată, decedat cu ani în urmă.  Mai interesant este că trecerea timpului nu şi-a lăsat defel impresia asupra acestuia: este la fel ca în anul morţii, tânăr, înfloritor, spontan.

Din acest punct Hideo este atras într-o lume în care graniţele dintre real şi fabulos dispar. Îşi (re)întâlneşte propria mamă (moartă şi ea, în acelaşi accident de maşină) se reintegrează într-o viaţă de familie pe care nu a trăit-o, până atunci, în acea formă: un tată de 39 de ani şi un fiu trecut de 40 jucând mingea pe stradă… o mamă făcând îngheţată cu un modern aparat de bucătărie… un apartament mic, fără frigider sau telefon, pierdut undeva într-un cartier al amintirilor…

Personajul nu încearcă să îşi explice situaţia. De fiecare dată când revine în biroul care îi slujeşte drept casă, pune totul pe seama unei iluzii. Apoi dorul şi incertitudinea îl recheamă în Asakusa, iar visul reîncepe.

Cam în aceeaşi perioadă, în viaţa nu prea tânărului divorţat apare o altă prezenţă feminină, pe nume Kei. Într-o zi, pur şi simplu sună la uşa lui Harada, cu o sticlă de şampanie în mână. Este respină puţin cam brutal, dar reuşeşte totuşi să se insinueze în viaţa personajului principal. Cei doi devin amanţi, însă, la fel ca orice alt element al realităţii, Kei se dovedeşte incapabilă să-l sustragă pe Hideo influenţei părinţilor săi. Apoi lucrurile se precipită: Hideo incepe să îmbătrânească, să slăbească dramatic, dar nu percepe aceste schimbări. Totuşi, în faţa presiunii exteriorului, decide să rupă, odată pentru totdeauna, legătura că părinţii abia regăsiţi. Însă lucrurile nu decurg conform planului.

Finalul este neaşteptat, dar asta nu îl face mai bun. L-am perceput ca o încercare nereuşită de a imprima romanului un caracter comercial. Toată vorbăria despre vampiri , fantome ucigaşe şi alte specii înrudite poate fi amuzantă în general, însă ataşată unui roman bun, aduce o notă patetică.

Cam atât despre „Străini”. Am început „În căutarea unei voci îndepărtate” dar lectura avansează greu. Citesc în alertă, aşteptând mereu o surpriză neplăcută.  Sper să nu am parte de ea. Revin cu detalii.

10 Comments

  • Ande

    Mie mi-a placut foarte mult finalul, care a fost intradevar neasteptat. Japonezii au o legatura foarte stransa cu traditia si superstitiile si spiritele bune si rele se plimba printre ei tot timpul; ma rog, asta considera ei. Nota cu care s-a incheiat a fost tipic japoneza. Cat despre In cautarea unei voci din departare… finalul este tot tipic japonez, tot neasteptat, dar povestea in sine mi-a placut mai putin decat Straini. Oricum, scriitorii japonezi sunt genii nebune. Parerea mea.

    • Izabela

      Iată un aspect pe care nu l-am luat în considerare. Ai dreptate, privit aşa, finalul capătă sens. Se pare că de data aceasta m-am grăbit să trag concluzii, fără a lua în considerare cultura din care scriitorul provine.
      Voi încerca să privesc altfel “În căutarea unei voci din depărtare”, sunt curioasă ce iese.

    • Izabela

      Eu mi-am luat-o săptămâna trecută, cu 10 Ron. Vezi prin librăriile Humanitas, poate ai noroc.
      p.s. Felicitări pentru concursul de pe blog, mă voi înscrie şi eu în cel mai scurt timp. 🙂

  • Bogdan

    Chiar că finalul strică toată cartea. N-am citit-o, dar părea foarte interesantă din cele scrise de tine, doar că finalul mă cam pune în situaţia de a nu o citi.

  • oanavio

    Azi am citit si eu cartea si mi se pare de-a dreptul fascinanta. M-a impresionat cu adevarat, iar finalul este pe masura talentului autorului. Este o poveste marcanta despre singuratate si necesitatea dragostei si afectiunii.

  • Izabela

    @oanavio Hmmm… partea cu finalul e discutabilă. Între timp am citit şi “În cautarea unei voci îndepărtate” , care mi-a plăcut mult mai mult, poate şi pentru că încep să mă obişnuiesc cu stilul lui Yamada.

Leave a Reply to oanavio Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.