Uncategorized

Strigătul pietrelor-Hikaru Okuizumi

„Strigătul pietrelor” face parte din acea categorie de cărţi care ţi se şterg din memorie pentru simplul fapt că nu e nimic cu adevărat demn de reţinut în ele. Nu e o carte proastă, e pur şi simplu o carte care nu se evidenţiază prin nimic.

Cartea prezintă povestea lui Manase, un japonez care fuge de amintirile războiului colecţionând pietre. Este o pasiune care sfârşeşte prin a-i invada viaţa. Manase dedică tot mai mult timp studiului geologiei, se pierde între şisturi cristaline şi roci vulcanice şi sfârşeşte prin a se îndepărta tot mai mult de soţia sa şi de cei doi fii ai săi.
Dar Manase nu reuşeşte să uite complet războiul. Din când în când în faţa ochilor îi apar scene şi chipuri. Personalitatea puternică a căpitanului pe care îl slujise încă îl mai obsedează, un ordin venit din negura amintirilor are un efect instantaneu. Mai preganată chiar este însă amintirea unui caporal. Pe patul de moarte, acesta îi inoculase lui Manase fascinaţia pentru pietre, obiecte în care vedea „o secţiune tranzversală a unei opere începute acum cinci miliarde de ani”. Imaginea caporalului bântuie personajul, chinuit de întrebarea dacă de fapt îşi ucisese camaradul sau nu.
Totuşi, pe termen lung, Manase reuşeşte să simuleze normalitatea. Pare un om cu o pasiune ciudată şi atât.
Când fiul său, Hiro, începe să manifeste interes faţă de geologie, personajul se redescoperă, de data aceasta în postura de tată. Afecţiunea dintre tată şi fiu devine tot mai puternică pe măsură ce cel din urmă începe să desluşească secretele pietrelor. Însă relaţia dintre cei doi are un final tragic: Hiro este găsit mort într-o grotă.
Puţin mai târziu, căsnicia lui Manase se destramă. Unicul fiu rămas, Takaaki, este trimis la rude. Tatăl şi fiul se vor revedea abia zece ani mai târziu. Takaaki, devenit între timp revoluţionar şi criminal, îşi vizitează pentru prima şi ultima dată tatăl doar pentru a-l tulbura şi mai mult. Martor la moartea lui Hiro, Takaaki trăieşte cu îndoiala. Fusese Manase criminalul din grotă?
Reîntors la locul unde îi murise fiul, Manase constată cu stupoare că se află în refugiul din timpul războiului, faţă în faţă cu caporalul…

Deşi figurează drept cea mai bună carte a lui Hikaru Okuizumi, „Strigătul pietrelor” nu m-a impresionat. Este o carte neechilibrată, amestecul dintre termenii de geologie şi limbaj comun impresionează neplăcut. Finalul, deşi bun, este într-o evidentă dezarmonie cu restul cărţii. Calificativul meu: 7 puncte din 10.

2 Comments

  • Mihaela

    O carte extraordinar construita, bine legata, cu personaje puternic reliefate, in pielea carora am intrat, am simtit, iubit sau suferit alaturi de ele. Acord nota 10.

  • paul peiu

    O carte absolut fantastica, te contrazic, am citit cartea acum …. ani si pot spune ca o carte care-ti ramane in minte, care te faci sa-ti pui intrebari si sa meditezi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.