Mai bine nu

Tot ce-şi doreşte ea – Meave Haran

Recunosc, sunt vinovată: din când în când mai calc în străchini şi aleg să citesc o carte pe care toate instinctele mi-o recomandă drept roman slab sau telenovelă în proză. Deh, orice cititor are momentele lui de rebeliune, a venit timpul să mi-l trăiesc pe al meu.

Cartea abundă de stereotipuri. În centru ei se află Fran, redactorul şef al unui mic ziar din Woodbury. Dacă pe plan profesional lucrurile merg destul de bine, nu acelaşi lucru se poate spune despre viaţa sentimentală. Ajunsă la vârsta la care ceasul biologic începe să ticăie, Fran, femeie independentă, simte lipsa unui copil şi chiar a unui partener de viaţă.

O prietenă i-l prezintă pe Laurence, medic al unei clinici de fertilitate. Cei doi se simpatizează aproape instantaneu, Fran admirând dedicarea bărbatului pentru o cauză atât de nobilă. Laurence însă nu pare a include copiii în viitorul apropiat al cuplului.

Concomitent, Fran încearcă fără succes să îşi clarifice sentimentele pentru Jack, redactorul-şef al ziarului rival . Jack e ceea ce se poate numi un om de lume: atractiv, carismatic, realizat pe plan profesional. Partida ideală, dacă nu ar avea şi marele talent de a o călca pe  nervi pe Fran prin tot felul de gesturi.

Ca să fie telenovela completă, Fran rămâne însărcinată, fără a şti cu exactitate cine este tatăl, Jack sau Laurence. Cerută în căsătorie de cel din urmă, ea trebuie să ia o decizie pe care maternitatea şi incertitudinea o îngreunază. Peste toate, tatăl femeii, care îi servise drept model şi sprijin până atunci, este diagnosticat cu Alzheimer, iar ziarul riscă să fie pus în umbră de concurenţă.

Restul romanului are în prim-plan lupta lui Fran: cum încearcă să afle paternitatea copilului nenăscut, să îşi ajute tatăl, să îşi facă ordine în sentimente. Stilistic vorbind, un mare eşec. Autoarea încearcă să creeze un roman în egală măsură amuzant, profund, impresionant. Nu reuşeşte. Poate sunt şi eu sătulă de stereotipuri, poate amintirea vagă a zecilor de telenovele văzute în copilărie îşi spune cuvântul. Cert este că nici măcar curioasă nu am mai putut să fiu. Am citit romanul până la final din plictiseală şi l-am terminat cu gustul amar ar celui care a plănuit o farsă şi se trezeşte acoperit de ridicol. În mod cert asemenea cărţi nu mai sunt pentru mine. Sunt sigură că multe femei l-ar aprecia, considerându-l un roman de dragoste reuşit. Eu nu mai pot să fac asta. Poveştile pline de zaharină şi-au pierdut atractivitatea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.