Carti bunicele

Toţi oamenii sunt muritori-Simone de Beauvoir

Simone de Beauvoir reuşeşte să mă surprindă din nou, într-un roman care îmbină obiectivitatea critică a scriitoarei cu evenimente din sfera fantasticului.

Viaţa lui Regine, o tânără actriţă, se schimbă dramatic în clipa în care îl întâlneşte pe Fosca, un om după toate aparenţele nebun. Dar Fosca nu e nebun, ci nemuritor. Regine decide să îl cucereacă pentru a-şi eterniza, prin amintirile lui, propria viaţă. Dar, deşi iniţial receptiv la modul de viaţă pe care Regine i-l propune, Fosca se retrage curând în propria lui lume, o lume în care frumuseţea, gloria, sau amintirile, fiind efemere, nu au nicio valoare. Ulterior Fosca o părăseşte pe Regine.

Incapabilă să accepte despărţirea, tânăra îl caută pe Fosca şi sfârşeşte prin a asculta povestea vieţii lui. O viaţă complexă şi totuşi, lipsită de satisfacţii de durată.

Aflat iniţial la conducerea unui mic oraş din Italia, Carmona, Fosaca primeşte de la unul dintre oamenii pe care îi osândise la moarte o sticlă cu elexirul nemuririi. Decis să realizeze lucruri mari, personajul bea lichidul. Timpul îşi pierde astfel puterea… Decenii la rând, Fosca apără şi extinde teritoriile Carmonei. Când gloria dobândită nu-l mai satisface îşi întemeiază o familie, hotărât să-i ofere fiului său, Antonio, cel mai de preţ dar: fericirea. Însă pentru Antonio, fercirea nu înseamnă o viaţă trăită în plăceri ci una pusă în slujba unui ideal. Când Antonio moare în luptă, Fosca părăseşte Carmona hotărât să construiască un mare imperiu, să devină „stăpânul universului”. Dar, ajuns în America, el constată că, în loc să unească, a distrus … Destinul băştinaşilor torturaţi de conquiztadorii spanioli îi dovedeşte personajului că a uni oamenii ţine de utopic. Începe să călătorească, se alătură unor exploratori, dar propria lui nemurire îi îngrădeşte accesul la cele mai fireşti plăceri: Fosca este incapabil să aibă un ideal, deoarece mereu idealul va pieri înaintea lui.

Stabilit la Paris, personajul încearcă să adopte destinul unui muritor: acunzându-şi nemurirea, el se căsătoreşte, îşi întemeiază o familie, se ocupă de ştiinţă. Dar din nou, timpul îşi intră în drepturi: soţia şi copiii lui Fosca mor, nepoţii la fel, doar el rămâne prizonier al vieţii. Participă la revoluţii , adoarme timp de 60 de ani, fără a mai găsi satisfacţie în nimic.

Odată cu sfârşitul poveştii, Fosca o părăseşte pe Regine. Finalul romanului o surprinde pe aceasta debusolată, rănită, victimă a efemerităţii.

Mă aşteptam ca romanul să mă întristeze, să mă facă să-mi condamn propriul statut. S-a întâmplat exact contrariul. Am constatat că moartea nu ne răpeşte, ci ne dăruieşte … şanse, iluzii, sentimente, toate valoroase tocmai datorită efemerităţii lor…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.