Lume de umbre…

Din pasiune pentru lectură

Ultimul cântec – Nicholas Sparks

Recunosc că, dacă aș fi făcut din timp asocierea cu Miley Cyrus, nu m-aș fi atins veci de carte. În lipsa acestei informații, am început romanul cu entuziasm, dornică să regăsesc stilul care m-a cucerit în ”The longest ride”. Mă îndreptam razant spre dezamăgirea anului.

Singurul lucru care salvează cartea e lectura ușurică. Se parcurge fără dificultăți, nu-ți pune mintea la încercare. După un maraton de romane scrise de Kate Morton, a fost o pauză binevenită. Din păcate, e singura calitate a cărții. Cu riscul de a părea radicală, dar de mult nu am mai prins atât de multe stereotipuri adunate la un loc: motivul rebelului, boala care brusc transformă pe cineva într-un sfânt, părinți buni, copii răi, ispășirea, dragostea de-o vară și un strop de ecologie. Toate sunt subiecte frumoase, luate separat sau combinate cu mai mult creier. Dar în contextul acestei cărți, se transformă într-o dulcegărie, ce-i drept, binișor închegată, dar în ultimă instanță, un sirop menit să facă să curgă rimelul adolescentelor.

Povestea pe scurt: Ronnie și fratele ei sunt trimiși la tatăl lor, într-o mică localitate pe malul oceanului, pentru a petrece vara acolo. Relația dintre tată și fiică se degradase anterior, ca urmare a divorțului. Tot atunci, Ronnie a renunțat și la pian, pasiunea care nu demult o împărtășise cu tatăl ei. În acest context, e clar că vizita prelungită nu poate ieși bine. Din prima zi, Ronnie se distanțează și se lasă atrasă de un anturaj dubios. Își dă seama relativ repede de greșeala făcută, dar când incearcă să ia distanță răul e deja făcut. Cam tot în aceeași perioadă, tânăra se îndrăgostește și dă piept cu toate dificultățile asociate unei relații dintre două persoane venind din lumi diferite. În timp, relația cu tatăl ei se îmbunătățește, iar lucrurile par să meargă spre mai bine. Până când un adevăr din umbră iese la iveală.

Despre ”Ultimul cântec” nu am nimic bun de spus. Din punctul meu de vedere, e o pierdere de timp și de bani. Poate, dacă aveam cu zece ani mai puțin, l-aș fi gustat altfel. Dar gusturile mi s-au schimbat iar ”siropurile” nu mă mai atrag.

Categories: De necitit, Literatura nord-americana, Roman de dragoste

Tags: ,

2 replies

  1. Sincer, eu încă mă mir cum astfel de cărți (cu așa subiecte banale, clișeice etc.) sunt încă publicate, și nu doar atât, fac și o grămadă de vâlvă….

    • Fac valva pentru ca exista public pentru ele. Intr-un fel e bine, dupa parerea mea un om care citeste o carte proasta e mai castigat decat unul care nu citeste deloc. Pana la urma tine de cititor sa-si trieze lecturile. Din toata povestea asta am invatat ca ar trebui sa-mi fac “temele” inainte sa citesc o carte :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *