Uncategorized

Viaţa lui Pi-Yann Martel

Mă aşteptam la ceva mai mult din partea unei cărţi câştigătoare a premiului Booker. Deşi „Viaţa lui Pi” nu este un roman prost, nu este totuşi genul de carte care să te marcheze. Am citit-o din curiozitate, nu din plăcere.

Romanul prezintă povestea lui Pi Patel, un tânăr indian, fiul proprietarilor unei grădini zoologice.

Prima parte a cărţii descrie copilăria personajului, încercarea acestuia de a-şi găsi o identitate în religie. Datorită situaţiei politice din ţară, familia lui Pi decide să emigreze. Împreună cu o parte din animalele de la zoo, cei patru se îmbarcă pe un vapor cu destinaţia Canada, însă zile mai târziu vaporul se scufundă. Singurul care reuşeşte să se salveze este Pi.

A doua parte a romanului surprinde cele 277 de zile pe care personajul le petrece în barcă, având drept unici însoţitori o zebră, o hienă, o gorilă şi un tigru pe nume Richard Parker. Este o prezentare lipsită de tragism, mai mult, aş spune, încărcată cu umor negru. Modul în care Pi se organizează, încercările lui de a se salva de tigru dresându-l , felul în care se adaptează la viaţa pe mare, toate acestea nu impresionează, ci amuză. Ideea de supravieţuire pierde teren în faţa ideii de convieţuire cu animalele.

În a treia parte a cărţii, Pi reuşeşte în sfârşit să se salveze. Totuşi, constată cu stupoare că povestea sa nu este crezută. Acesta este motivul pentru care personajul inventează o a doua poveste, în care animalele sunt înlocuite cu oameni. Romanul se încheie abrupt, prin raportul asupra celor spuse de Pi, raport parvenit unui autor fictiv, care arătase interes faţă de povestea personajului.

Privind retrospectiv, ajung la concluzia că partea cea mai reuşită din roman este prima. Este o poveste despre incapacitatea unui om de a accepta diferenţele dintre religii. În încercarea de a le explora, Pi constată că este în egală măsură creştin, musulman şi hindus. Raţionamentele personajului, deşi în evidentă opoziţie cu tot ce ne învaţă religia, ascund totuşi un adevăr profund: nu crezul contează, ci modul în care îl slujim.

Revenind la roman, mă văd nevoită să recunosc că „Viaţa lui Pi” nu este genul de carte pe care aş recomanda-o. Va dezamăgi în egală măsură pe amatorii de romane de aventuri, cât şi pe cititorii interesaţi de religie. O încercare de a crea un roman complex a avut drept finalitate un colaj de idei, prea slab conturate pentru a mai putea impresiona.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.