Uncategorized

Zece negri mititei-Agatha Christie

Recunosc, mi-era dor de Agatha Christie. Oricât aş rătăci printre creaţiile altor autori, oricât m-aş entuziasma în faţa altor romane, în final revin la genul şi la scriitoarea de care m-am îndrăgostit.
S-ar zice că Agatha Christie se încăpăţânează să nu lase nimic neexplorat. Experimentează mereu noi forme ale romanului poliţist şi de fiecare reuşeşte să mă surprindă. De data aceasta, autoarea propune un roman inspirat dintr-un cântec, anume „Zece negri mititei” aşa cum a fost tradus „Ten little Soldier boys” în română.
Ce se întâmplă de fapt? Zece oameni, cum nu se poate mai diferiţi sunt uniţi de o întâmplare cel puţin bizară. Într-o formă sau alta, fiecare personaj primeşte o invitaţie pe Insula Negrului, formulată în aşa fel încât un refuz pare improbabil. Astfel se face că, zile mai târziu, mica bucată de pământ de pe coasta Devonului devine gazda unui grup cel puţin interesant: James Marston, care se remarcă în primul rând prin fizic; generalul McArthur, un bătrân veteran; Emily Brent, caracterizată în primul rând prin concepţii rigide legate de moralitate, pe care încearcă să le impună celor din jurul ei; judecătorul Wargrave, faimos pentru felul în care reuşeşte să convingă în cadrul proceselor; George Armstrong, un cunoscut medic; aventuriereul Philip Lombard; Elizabeth Claythorne, o profesoară şi în acelaşi timp o foarte eficientă secretară. Grupul celor opt este completat de doi servitori, Ethel şi Thomas Rogers.
Încă de la sosirea personajelor pe insulă, devine clar că ceva nu este în regulă. Gazdele lipsesc cu desăvârşire, iar îndată după cină, grupul este nevoit să audă un recital foarte puţin inspirat: de pe o înregistrare, o voce acuză pe fiecare dintre cei prezenţi de o crimă. Crimă, nu neapărat în sensul consacrat al cuvântului. Tot ceea ce legea nu pedepseşte este scos la lumină de un straniu personaj care decide să facă singur dreptate.
Întocmai ca în cântecul celor zece negri mititei, invitaţii încep să fie ucişi. Ethel Rogers moare în somn-„One overslept himself and then there were eight.” , iar un alt personaj este inţepat cu un ac hipodermic. Pentru a acccentua asemănarea cu cântecul (Six little Soldier boys playing with a hive;
A bumblebee stung one and then there were five) un bondar este lăsat să zboare alături de cadavru. Pe măsură ce numărul morţilor creşte, teama atinge cote impresionante. Când devine clar că asasinul nu se ascunde undeva, şi este prin urmare unul intre cei prezenţi, o atmosferă de suspiciunese instalează în casa. Şi totuşi, oameii continuă să moară. “And then there were none” … Cine este asasinul? Şi cât de justificate sunt acuzaţiile de pe înregistrare? Finalul ne rezervă o surpriză de proporţii.
Despre Agatha Christie v-am tot povestit. Am admirat-o, apoi m-am simţit dezamăgita de ea şi i-am abandonat cărţile într-un colţ. Dar până la urmă, romanele ei sunt ca o primă dragoste la care revii mereu, însufleţit atât de experienţele frumoase din trecut, cât şi de promisiunea unor bucurii viitoare. Pentru mine Agatha Christie a fost, este, şi va fi, o persoană a cărei imaginaţie străbate generaţii.

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.