Uncategorized

Zilele regăsirii mele-Elena Ferrante

Mă aşteptam ca „Zilele regăsirii mele” să fie un roman slab, o copie nereuşită după „Femeia sfâşiată”. Presupunerea s-a dovedit a fi îndreptăţită doar pe jumătate. Căci, deşi până într-un punct acţiunea se aseamănă, ulterior romanul evoluează diferit.

Când Olga află că soţul ei o părăseşte, o lume pare a se destrăma. Iniţial personajul atribuie schimbarea unei toane de moment, însă curând constată contrariul.
Deşi îşi propune să nu se lase doborâtă, deşi refuză să devină o „femeie sfâşiată”, Olga observă rapid cât de dependentă era de fapt, de soţul ei. Gesturi elementare, precum sunarea pediatrului sau plata unor facturi se transformă în adevărate provocări. În paralel, Olga este bântuită de imaginea soţului iubindu-se cu amanta, iubindu-se cu o femeie care nu avea niciun drept să distrugă echilibrul fragil al unei căsnicii.
Când personajul află că amanta lui Mario nu e nimeni alta decât Carla, o tânără abia trecută de majorat faţă de care soţul ei nutrise simpatie şi în trecut, Olga cedează şi sfârşeşte prin a-şi brusca soţul în plină stradă.
Echilibrul sufletesc al Olgăi are enorm de suferit. Devine o femeie vulgară, care nu ezită să-şi înjure cunoştinţele sau să-şi ameninţe copii cu bătaia. Ca pentru a se răzbuna pe soţul ei, ea se dăruieşte lui Carrano îngăduindu-i acestuia gesturi pe care în trecut i le-ar fi refuzat soţului.
Abia când câinele ei, Otto, moare otrăvit, Olga reuşeşte să se zmulgă din acea stare. Constată deodată că nu îşi mai iubeşte soţul, acceptă situaţia şi încearcă să îşi pună ordine în viaţă. Dar coşmarul este departe de a se fi terminat. Când copiii femeii încep să manifeste o vădită preferinţă pentru Carla, care devine întruchiparea a tot ceea ce propria lor mamă nu este, Olga suferă o nouă pierdere. Dar, ca din neant, apare promisiunea unei noi iubiri, al cărei obiect este chiar mult-detestatul Carrano.

Elena Ferramte portretizează cu succes genul de femeie al cărei unic centru de echilibru este reprezentat de soţ. Orice sacrificiu merită făcut pentru acesta, fie că vorbim de schimbarea oraşului, renunţarea la locul de muncă sau acceptarea unui câine în casă. M-am surprins întrebându-mă cât de actuală este cartea. Nefiind căsătorită nu pot răspunde decât parţial. Totuşi, tind să cred că femeile nu vor fi niciodată suficient de insensibile pentru a aceepta cu seninătate abandonul, singurătatea, lipsa de continuitatea a trecutului. Este o atitudine care nu ţine de timp, ci de sex. Şi îndrăznesc să afirm că tocmai această capacitate a femeii de a se abandona total şi pentru totdeauna o face atât de valoroasă.

4 Comments

Leave a Reply to admin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.