320 de pisici negre- Rodica Ojog-Braşoveanu

Că romanele din seria „Melania” îţi înveselesc ziua, deja nu mai este un secret. Când însă citeşti pagină după pagină şi efectiv nu te mai poţi opri din râs, ceva e în neregulă.

De fapt romanul debutează tragic, fiind reluată scena finală din „Bună seara, Melania!”. Demascată de către maiorul Cristescu, eroina noastră nu are altă soluţie decât să îşi facă frumos bagajele şi să se mute pe termen nelimitat la „mititica”. Dar soarta îi sare din nou în ajutor, căci, la doar câteva ore după arestare, Melaniei i se propune să evadeze. Evadare în timpul comunismului ?! Greu, dar nu imposibil, mai ales dacă te numeşti Olga Tudor şi eşti singura care ştie unde este îngropată Madona, o statuie turnată în întregime din aur. Doar că Olga nu prea are chef de plimbare, motiv pentru care îi oferă, fără o umbră de regret, şansa aceasta Melaniei.
Lucrurile decurg fără probleme şi curând eroina noastră se află din nou în libertate. Dar aventura abia începe. Cum este şi firesc, Ned Morton, escroc de talie modială, venit în Bucureşti tocmai pentru a o întâlni pe Olga, vede în bătrânica eliberată femeia căutată. Prin urmare, Melaniei îi revine sarcina de a interpreta un rol dificil. Dar cum ar putea face asta fără un ajutor de nădejde? Nevoia bătrânei de a-l avea alături pe Mirciulică pune răpitorii într-o situaţie delicată. Cum să alegi, dintre sutele de motani negri care mişună prin Bucureşti, exact pe acel motan care bea alcool, ronţăie ciocolată şi ascultă cu urechile ciulite basme? Bigo! Îi furi pe toţi şi vezi cine trece testul.

Suficient de frustrat de dispariţia Melaniei, maiorul Cristescu are acum noi motive să îşi urască viaţa: pe raza Bucureştiului s-au semnalat nu mai puţin de 300 de dispariţii de motani negri. Ce nebun ar face asta? Nebunul se numeşte Ned Morton, care acum, în floare vârstei, realizează pentru prima ce înseamnă a satisface unei femei un capriciu:

“La început, Ned nu-şi dădu seama exact de situaţie. Încăperea era literalmente invadată de animale negre. Se căţăraseră pe bibliotecă, pe fotolii şi pe televizor, se scuipau, se stropşeau unele la altele, ţipau şi gâfâiau şi, după toate aparenţele, nu aveau de gând să renunţe la această atitudine prea curând. Un vas de porţelan se făcuse ţăndări pe parchet”.

Singura care îşi păstrează, în mijlocul acestui haos seninătatea este, bineînţeles, Melania. Răbătoare, ea supune pe fiecare dintre cei 315 motani la un mic test… Dar revederea cu Mirciulică nu înseamnă şi soluţionarea problemelor. Din contră, eroina noastră va avea nevoie de toată îndemânarea pentru a soluţiona două probleme presante: găsirea Madonei de aur şi distrugerea probelor care o incriminează. Va reuşi să facă acest lucru în timp util? Sau îi va veni maiorul Cristescu din nou de hac?

Deşi pe copertă se afirma răspicat că „320 de pisici negre” este un roman „exploziv”, mie mi-a făcut o cu totul altă impresie. Pentru mine, el rămâne exemplul tipic de carte care îţi ridică moralul, indiferent cât de mizerabil te-ai simţi.