Altele

Bilă albă pentru Serial Readers

Mai nou şi postrările prind aripi, şi nu în sens metaforic. Aşa se face că una din recenziile mele, publicată cu aproape doi ani în urmă, a „migrat” cuminte şi nevăzută de nimeni pe site-ul celor de la Serial Readers.

Pentru mulţi cititori Serial Readers nu este un nume străin. Este unul dintre cele mai cunoscute cluburi de carte online, care, pe lângă recenzii, recomandări şi alte cele mai are şi o secţiune care mie îmi place foarte mult: „Cartea lunii”. Oricum, revenind la recenzii… Principiul este relativ simplu: ai cont, te loghezi, poţi posta… sau fura.

Acuma, oricât de paranoică oi fi eu, nu-mi stă în obicei să-mi caut recenziile pe alte site-uri. Cred(eam) cu tărie că cititorii mei au atâta bun simţ încât să ştie că un conţinut publicat pe blog nu poate fi preluat fără acordul autorului şi citarea sursei.  Sunt postări în care am investit timp şi efort, iar faptul că le-am făcut publice nu înseamnă automat că oricine se poate folosi de ele.

Noroc că cei de la Serial Readers sunt mai alerţi decât mine. La doar câteva ore de la apariţia recenziei pe site am fost contactată, iar faptul mi-a fost adus la cunoştinţă, cu asigurarea fermă că postarea  va fi ştearsă în cazul în care nu am autorizat preluarea ei.  Gestul, oricât de normal ar părea în aparenţă, a reuşit să mă surprindă. E frumos de ştiut că mai există şi site-uri care pun principiile etice mai presus de propriul interes. Un mare „bravo!” pentru oamenii din spatele proiectului Serial Readers.

5 Comments

  • Rox

    pe principiul “se intampla si la case mai mari”..
    oricum, nu stiu cati au avut norocul tau de a afla asta si cate alte recenzii nu sunt furate (nu doar la site-ul respectiv ma refer) iar laurii impartiti cu generozitate prin redactia virtuala..

    • Izabela

      @Rox Noroc ar fi sa nu se mai fure…
      Si ca un update : cand a fost abordata, domnisoara care postat recenzia mea a afirmat ca postarea in cauza am scris-o “in colaborare” cu ea. Sunt scarbita …

  • andreea iulia toma

    Am semnalat si eu cu cateva luni in urma un astfel de furt, tot pe SR si au reactionat la fel de prompt. Nu stiam de acest incident, probabil si pentru ca timpul in care a existat pe site a fost scurt. Dar, se intampla. In cazul de atunci, o tipa furase mai multe recenzii. S-a nimerit sa fie una la o carte pe care o citisem si despre care citisem in mai multe locuri. Mi s-a parut ca mai citisem undeva si cu un simplu copy/paste pe google am verificat si am constatat astfel furtul. De atunci, obisnuiesc sa verific din cand in cand recenziile postate de utilizatori noi.

    • Izabela

      @andreea iulia E regretabil ca se intampla asemenea lucruri, dar ma tem ca ele vin “la pachet” cu ceea ce inseamna sa fii bogger.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.