Casa de la Riverton – Kate Morton

Dacă nu pentru altceva, ”Casa de la Riverton” îmi va rămâne în amintire drept cartea care mi-a redeșteptat pofta de lectură, după ani de pauză. Am găsit-o într-unul din acele momente când nu știi exact pe ce cale să apuci. Tânjeam după starea aceea de bine, când lenea, cădura și o carte bună fac front comun, departe de vremea de afară. Așa că am început să cutreier librăriile, ca-n vremurile de demult. Așa am găsit-o: cartea potrivită la momentul potrivit, scânteia necesară să aprindă plăceri uitate. Și iată-mă, după mult timp, pierzând din nou nopți pierdută într-o carte, furând zilei momente pentru o pagină în plus.

Prima impresia a fost că romanul lui Morton seamănă dubios de mult cu Rebecca: ”Se făcea că mă aflam din nou la Riverton, în 1924. Toate ușile erau deschide, iar perdelele de mătase fluturau, umflându-se în adierea brizei de vară”. Sună cunoscut, nu? Din fericire, asemănările se opresc la cadru. Iar dacă Riverton pare o copie mai lipsită de strălucire a lui Manderley, personajele nu au aproape nimic în comun. În Rebecca, toți oamenii păreau dominați de o trăsătură specifică, ce le dicta din umbră acțiunile viitoare. Din acest punct de vedere, ”Casa de la Riverton” mi se pare mult mai realistă, tocmai pentru că se joacă cu nuanțele. Personajele romanului cresc, se adaptează, oscilează între avânt și resemnare, iar prin asta devin accesibile cititorului.

Acțiunea se desfășoară pe două planuri. Aflată la sfârșitul existenței, Grace Bradley se trezește tot mai des amintindu-și de un trecut pe care multă vreme îl refulase. Își rememorează tinerețea, petrecută ca servitoare la Riverton. Existența ei, dictată de rutină, suferă o schimbare subtilă în clipa în care în cadru apar cei trei nepoți ai familiei, David, Hannah și Emmeline. Grace simte imediat o conexiune cu ei, așa că sfârșește prin a-i urmări din umbră. Le descifrează jocurile, le ascunde micile escapade, îi admiră fără a-i înțelege vreodată complet.

Anii trec, cu dramele specifice perioadei primului război mondial. Casa de la Riverton se adaptează timpurilor, personaje dragi mor, altele se întorc din război doar pentru a deveni niște umbre dezorientate ale oamenilor de odinioară. Copiii au crescut. Grace, devenită între timp cameristă, o însoțește pe Hannah la Londra, unde devine martor tăcut la mariajul nefericit al acesteia. Din tânăra liberă, cu idei progresiste, Hannah se trezește captivă în rolul de soție model, rol pe care nu îl va juca niciodată cu convingere. Apoi, în cadru apare Robbie Hunter, un vechi prieten al lui David. Din acel punct, viața nici unui personaj nu va mai fi la fel. Emoțiile și timpurile dansează impreună un dans nebun; este euforia dintre cele două războaie mondiale, în care oamenii încearcă să compenseze parcă, trăind intens, tot ceea ce le-a furat războiul. Dar unele lucruri sunt făcute să se termine tragic. La final de act, casa de la Riverton devine cadrul unei ultime drame pătate de sânge. Este începtului sfârșitului, atât pentru conac, cât și pentru personaje.

Decenii mai târziu o Grace îmbătrânită decide să rupă tăcerea. Imaginile se recompun, piesele lipsă din puzzle își găsesc locul. Încet se țese o poveste completă, în care momentele de liniște alternează armonios cu cele de suspans. Este o istorie frumoasă, tocmai datorită echilibrului ei – autoarea nu exagerează, cuvintele curg încet, rostite parcă de vocea unei bătrâne care privește înapoi. Dar casa de la Riverton nu este singura care își spune povestea. Din relatările lui Grace și a personajelor se compune încet o poveste paralelă. Este vorba despre evoluția unei tinere pasioante de Sherlock Holmes. Cândva, în tinerețe, lucrase ca servitoare și privise cu admirație la copiii celor bogați. Dar viața ei nu a rămas legată de aceștia. Mult timp după ce istoria Rivertonului a ajuns la final, cea a lui Grace a continuat să se scrie. A supraviețuit încă unui război, a iubit, a călători, și-a găsit o pasiune și a urmat-o, a îmbătrânit lin, fără resentimente. Și cumva, destinul lui Grace sfârșește prin a acapara romanul. În ciuda strălucirii și a statutului, celelalte personaje rămân pioni, incapabili să găsească o cale de ieșire, să își urmeze chemarea. Grace pe de altă parte, veșnicul martor mut, reușește o transformare care uimește și inspiră și sfârșește prin a avea toate lucrurile la care Emmeline și Hannah doar au putut să viseze.

”Casa de la Riverton” m-a acaparat. Reușește să evoce cu succes o perioadă istorică tumultoasă, incită fără să devină agresivă și ademenește cititorul, pentru scurt timp, în atmosfera altor vremuri. O recomand cu caldură!