Cişmigiu & comp. – Grigore Băjenaru

Am recitit cartea care mi-a marcat preadolescenţa. Acum, cu „Gaudeamus igitur” încă răsunându-mi în urechi, paginile cărţii au îmbrăcat nuanţe noi … Amintirile autorului se suprapuneau pe propriile mele amintiri din liceu, foşnetul arborilor din Cişmigiu, cu blândul cântec al pomilor ce mărginesc gardul şcolii în care am învăţat 8 ani . Imagini de mult uitate au renăscut în faţa ochilor mei. Şi m-am surprins întrebându-mă unde au zburat anii …

În „Cişmigiu & comp.”, autorul îşi povesteşte anii de şcoală. Este o relatare duioasă, dar în acelaşi timp plină de umor. Povestea debuteză „vingt ans apres” , la douăzeci de ani de la terminarea liceului. Aşezat pe o bancă, în parcul odinioară atât de drag, autorul revede toate micile evenimente care i-au colorat tinereţea.

„Unul dintre cele mai frecvente obiceuri ale şcolarului este, desigur, acela de a-şi porecli profesorii. [..] Şi, lăsând deoparte orice considerente, trebuie să se recunoască deosebitul talent al elevilor de a porecli” , aşa începe capitolul care m-a facut să râd cu lacrimi. De aici, pătrundem în lumea lui Crăcănel şi a lui Barosanu, a lui Atila şi a lui Barbă, a lui Cioc şi a Tânărului. Ne sunt relatate zecile de pozne la care autorul a asitat, fie în calitate de martor, fie în calitate de făptaş.
Dar cartea scoate în relief şi o altă faţetă a vieţii de licean. Elev al unor oameni de valoare, precum Camil Petrescu, scriitorul păstrează un puternic respect faţă de profesorii săi, pe care îi evocă cu cele mai duioase cuvinte.
Sfârşitul cărţii marchează revenirea în prezent. Purtând cu el nostalgia anilor de liceu, autorul revede, la întâlnirea de după douăzeci de ani, feţele, acum îmbătrânite ale foştilor săi profesori şi colegi de liceu.

Deşi scrisă cu mai bine de jumătate de secol în urmă, „Cişmigiu & comp.” nu îşi arată vârsta. Rămâne o carte actuală, care încă mai poate să aducă un zâmbet pe faţa cititorului. Pe mine, „Cişmigiu & comp.” m-a inspirat. M-a făcut să văd în fiecare moment din viaţa aparent banală, de licean, o clipă la care mă voi gândi cândva, cu nostalgie. Iar dacă undeva, uitat într-un sertar, un caiet plin de ştersături păstrează vie amintirea anilor de liceu „ cu absenţe la română”, acest lucru de datorează, în mare măsură, acestei cărţi.