Cum am scris Doctor Faustus-Thomas Mann

Până acum îl apreciam pe Mann ca scriitor. După lectura acestei cărţi însă, simpatia mea s-a extins şi la nivelul individului. Iar Mann a devenit pentru mine un model, un om cu o vastă cultură literară şi o personalitate marcantă a vremii sale.

În încercarea de a evoca contexul şi perioada în care fusese scris „Doctor Faustus”, Mann sfârşeşte prin a ne prezenta un fragment important din propria sa viaţă. Este vorba despre anii pe care, fugind de regimul nazist şi de o Europă cuprinsă de război, scriitorul îi petrece în America.

Deşi ajuns la vârsta de 70 de ani, Mann nu încetează să joace un rol important în viaţa culturală a Americii, rămânând în acelaşi timp una dintre vocile care se pronunţa cu hotărâre împotriva regimului lui Hitler. În aceeaşi perioadă, scriitorul pune bazele a ceea ce consideră a fi unul dintre cele mai importante proiecte literare ale sale: „Doctor Faustus”. Încă nu îmi este clar dacă dragostea pentru muzică sau atracţia pentru mitul lui Faust sugerează autorului tema. Cert este că el începe un lung proces de documentare în ale muzicii, în cadrul căruia beneficiază de concursul unor mari personalităţi ale vremii, precum compozitorii Arnold Schoenberg, Igor Stravinski sau Hanns Eisler. Totuşi, principalul „mentor” al lui Mann rămâne, în această perioadă, Theodor Adorno. Interesant este că modul în care autorul îşi inchipuia opera finală a lui Adrian Leverkühn, “Lamentaţiile lui Doctor Faustus” , a fost respins de Schoenberg, care considera o astfel de operă dificil, sau chiar imposibil de realizat.
Dar procesul de documentare are în vedere nu numai partea de teorie muzicală, ci şi scene-cheie ale romanului. Astfel, episodul în care Leverkühn se îmbolnăveşte de sifilis este inspirat din biografia lui Nietzsche, iar personajul Nepomuk se aseamănă, în multe privinţe, cu mult-adoratul nepot al lui Mann.

Ce am admirat la Mann a fost, în primul rând programul strict de lucru pe care şi-l impunea, autodisciplina care îi carateriza acţiunile.
Aş merge mai departe, afirmând că scriitorul mi-a dat impresia unui familist convins. Întovărăşit permanent în călătoriile sale de soţie, având o relaţie excelentă cu toţi cei şase copii ai săi, nutrind o admiraţie nedisimulată faţă de fratele său, scriitorul Heinrich Mann, autorul pare prototipul omului cu o viaţă de familie liniştită şi bogată în satisfacţii. Între timp, mi-au ajuns la ureche şi zvonurile care afirmă că Mann ar fi fost homosexual. De prisos să spun că în carte nu găsim nicio referire la acest subiect. Găsim, în schimb, pagini întregi despre război şi politică. Printre altele, şi o emoţionată evocare a morţii lui Roosevelt, faţă de care Mann avea un adevărat cult. Ca de altfel, faţă de tot ce însemna America … Autorul nu ezită să îşi manifeste entuziasmul faţă de “ţara tuturor posibilităţilor”. Semnificativ devine, în acest context, episodul în care, obligat fiind să se opereze, scriitorul are pentru prima dată tangenţă cu sistemul sanitar. Admiră sincer eficienţa anumitor “leacuri-minune” şi se extaziază în faţa cordialităţii manifestată de personalul spitalului.

“Cum am scris Doctor Faustus” mi-a deschis gustul pentru (auto)biografii. Poţi învăţa enorm citind o carte. Dar dacă ţineam cont că majoritatea scriitorilor „varsă” în operele lor doar o parte din imensa lor bogăţie sufletească, devine imperios necesar să le înţelegem viaţa. Învăţăm nu de puţine ori să desluşim astfel adevăratul sens al unor opere, citim printre cuvinte ceea ce autorul a omis să ne spună. Şi, din când în când, întâlnim oameni al căror mod de viaţă inspiră . Man e unul dintre ei.