Cum să uiţi o femeie-Dan Lungu
Pe Dan Lungul îl îndrăgisem încă de la romanul „Sînt o babă comunistă”. Ironic, lucid, scriitorul reuşeşte să redea veridic românia postcomunistă. „Cum să uiţi o femeie” abordează însă o altă temă : amorul, of eternul amor.
Adi duce o viaţă cu nimic ieşită din comun: lucrează la un ziar unde se bălăceşte confortabil în mizeriile specifice presei din România, are o iubită şi îi cam bate vântul prin buzunare. O existenţă, dacă nu fericită, cel puţin acceptabilă. Asta până când Marga, iubita lui, dispare fără urmă. Un bilet ambiguu şi un mare gol. Din acest punct romanul se centrează pe perioada de „convalescenţă” oferind o imagine detaliată a etapelor pe care un om le parcurge până a găsi uitarea. Am spus un om. Totuşi, până spre sfârşitul cărţii este vorba, cel puţin aparent, despre două destine. Asemănătoare, însă lipsite de acel element-cheie care să ducă la o identificare a lor. Senzaţia de confuzie este sporită şi de registrul stilistic, o poveste fiind relatată la persoana întâi, iar cealaltă, la persoana a treia. Dezlegarea misterului vine abia spre final: „Nici nu bănuiam că de a doua zi aveam să fiu mai puţin singur. Mai mult de atât, că în curând voi putea vorbi despre „eu”ca despre „el”, că aveam să încep s-o uit cu adevărat pe Marga”.
Revenind la mecanismele uitării, personajul experimentează două modalităţi : uitarea prin aducere aminte şi… uitare prin religie. Cu ocazia unui reportaj, Adi cunoaşte membri unei biserici noprotestante. Printre ei îl identifică pe un fost coleg şi, aflat într-o situaţie disperată, decide să-i ceară acestuia ajutorul în găsirea unei locuinţe temporare. Astfel, Adi se trezeşte peste noapte musafir la un fost profesor de matematică, momentan mebru activ al congregaţiei. Ia contact cu viaţa religioasă şi este la un pas de a-şi schimba părerea despre „pocăiţi”. Deşi până la final nu devine clar dacă Adi se lasa convertit, anumite gesturi dau de gândit: donează bani pentru un copil bolnav şi începe să vadă mâna divinităţii peste tot.
Deşi nu egalează „Sînt o babă comunistă”, „Cum să uiţi o femeie” are un „ceva” care o transformă într-o carte bunicică. Şi până la urmă, este un mod plăcut de a lua contact cu unul dintre cei mai talentaţi autori români în viaţă.