De ce iubim femeile-Mircea Cărtărescu

Abandonând stilul pretenţios cu care ne-a obişnuit, scriitorul dovedeşte că poate fi şi sentimental. Cartea în sine este concepută sub forma mai multor povestiri. În ciuda titlului, ele nu reprezintă ceea ce s-ar putea numi un studiu asupra dragostei şi chiar mă îndoiesc că scopul final al cărţii este acela de a da răspuns la ceva atât de abstract cum ar fi motivul pentru care iubim. Toate povestirile, cu excepţia, poate, a ultimei, mi-au apărut ca nişte evocări parţial nostaligice ale tinereţii autorului. Depăşind stadiul unei banale prezentări a femeilor din viaţa lui, Cărtărescu se avântă în interpretarea unor concepte, dovedind că diferenţele dintre sexualitate şi posesiune sunt mari, că o femeie şi un bărbat îşi pot aparţine complet doar atunci când ei coexistă ca un tot, când legătura dintre ei se răsfrânge şi dincolo de sfera sexualului.

Ultima poveste a cărţii, mult-citata „De ce iubim femeile” reprezintă complimentul suprem pe care un bărbat îl poate face unei femei, dovedindu-i că dragostea lui nu se sprijină pe nişte noţiuni în esenţă abstracte, precum frumuseţea sau inteligenţa, ci pe acel farmec pe care doar femeia îl are, chiar şi atunci când face lucruri absurde.

O carte pentru toate reprezentantele sexului frumos şi nu numai.