Dezonoare-John Maxwell Coetzee
Atunci când am comandat romanul „Dezonoare” pe www.anticariatultau.ro nu ştiam nimic, nici despre carte, nici despre autor. Am ales-o din impuls şi am citit-o din răzbunare. Faptul că în sesiune mi-am găsit timp să las la o parte totul ca să mă abandonez unei cărţi a reprezentat pentru mine triumful suprem al pasiunii asupra lui „trebuie”.
Cartea s-a dovedit a fi o lecţie dură, o poveste despre capriciile istoriei şi imprevizibitatea destinului uman. A existat odată un continent pe care albii au încercat să-l îmblânzească. Au propagat „civilizaţia” şi legile, religia şi artele. Dar acum acest continent se revoltă. Natura reia în stăpânire ceea ce i-a fost furat, negrii redevini stăpâni, albii sunt reduşi la piloni. Africa …
Personajul central al romanului este David Lurie, un profesor de engleză. Fără a fi fericită, viaţa lui are două atribute esenţiale: previzibilitate şi siguranţă. Dar ambele dispar în clipa în care David îşi seduce una dintre studente. Evenimentul, de importanţă redusă pentru personaj, dobândeşte proporţii uriaşe în ochii colegilor de catedră. Blamat şi dezonorat, Lurie este practiv forţat să îşi abandoneze postul.
Îşi caută refugiul la ferma fiicei lui Lucy, în Eastern Cape. Locul reprezintă o surpiză şi o provocare pentru un om care a locuit ani de zile în „civilizaţie”. La fermă viaţa are ceva idilic. Miros de pîine coaptă şi lătrat de câini şi peste toate Lucy, o tânără care şi-a căutat fericirea în plăceri simple.
Procesul de adaptare se dovedeşte greu, dar până la urmă David reuşeşte să găsească un fel de echilibru interior. Devine voluntar la cabinetul veterinar din sat, se lasă pradă inerţiei. Dar pacea e de scurtă durată. Ferma este atacată, iar Lucy violată. Deşi devine destul de repede clar cine sunt responsabilii, nimeni nu întreprinde nimic. Lecţia, pe care Lurie abia acum o învaţă, este că într-o lume în care negrii redevin stăpâni, albii pot să se supună sau să piară. Lucy se supune, iar când află că este însărcinată, acceptă nunta cu un negru, cumpărându-şi astfel securitatea.
Toate acestea reprezintă pentru Lurie lucruri de neimaginat. Încearcă să se revolte, să îi facă pe ceilalţi să înţeleagă absurdul situaţiei, dar constată că, într-o lume în care legile nescrise fac diferenţa între supravieţuire şi moarte, personajul însuşi a devenit absurd.
Finalul este un îndemn la resemnare. Un om care a pierdut tot ce putea pierde, decide că nu mai are rost să caute să aibă ceva. Se lasă pradă acestui val care răpeşte tot, renunţă de bunăvoie la puţinele fiinţe la care mai ţine. Cei neputincioşi nu pot decât să se resemneze. Să uite de idealuri, obligaţii, dorinţe. Să uite, dacă se poate, cine sunt…
6 Comments
Maya
Citind recenzia ta, am constatat ca am vazut ecranizarea cartii .Rusine mie ca nu am stiut ca este ecranizarea acestei carti :D.Am aflat abia acum , tot e bine!!
Nu stiu cat de bine reda filmul substanta cartii, dar m-a indignat atitudinea lui Lucy , incapatanarea ei de a trece peste orice doar sa fie considerata una de-a lor.
Bia
Vezi ca apare textul de două ori, nu știu de ce 😀
Cartea este foarte buna, am citit-o și eu. Sincer nici eu nu știam nimic despre ea inainte, dar m-a atras coperta (se mai intampla). Am gasit-o si eu ca o poveste dura, asa cum spui, dar plina de “lecții de viață”, am fost chiar oripilată de anumite pasaje însă mi-a plăcut ce a scos autorul din ele. Mi se pare ca Lucy era lesbiana, nu? Cu atat mai tragic și mai nesimțit mi s-a părut violul… (nu mai țin minte foarte mult din carte, am citit-o acu 4-5 ani)
Izabela
@Bia @ Maya Multumesc mult ca m-ati atentionat, am remediat problema 🙂
Izabela
@Bia Da, Lucy era lesbiana. De fapt, chiar era un citat in carte (nu-l gasesc acum) care spunea ca a viola o lesbiana este mai grav chiar decat a viola o fecioara. Este o fraza la care subscriu.
@Maya Nu cred ca Lucy vroia sa fie considerata una de-a lor. Este doar una din multele femei care prefera sa se supuna, in loc sa o ia de la capat. Casatoria cu un negru devine, in acest context, o alternativa comoda, si nu o forma de integrare. In orice caz, nici eu nu am putut s-o inteleg, chiar am dispretuit-o pentru delasarea de care da dovada.
Maya
Te provoc la o leapsa 🙂
oana
Si eu am citit cartea si mi-a placut…de fapt nu stiu, la povestea cartii mi se pare foarte ciudat sa spun ca mi-a placut….e dura si trista dar oarecum poate sa fie poveste adevarata avand in vedere ca ura dintre rase a aduse multe prejudicii oamenilor.
La mine insa a fost altfel, eu auzisem deja de Coetze si stiam ca a luat Nobel pentru literatura tocmai pentru cartea asta. Prietenul meu citise si ii placuse mult si mi-a dat-o sa o citesc dar cand ii stiam deja povestea.