Doamna McGinty a murit- Agatha Christie

Trecerea de la Mrs. Marple la Poirot se dovedeşte dificilă. Pare greu de crezut, dar deodată micul belgian şi-a pierdut din farmec. Cu sau fără intenţia autoarei, detectivul face mai mult impresia unui bătrân ramolit, care de dragul unei glorii apuse, ia asupra lui oboseala unei călătorii la ţară.

Criminalii au un comportament aparte… Aceasta este ideea de la care pleacă romanul. Când James Bentley este închis pentru crimă, nimeni nu se îndoieşte de vinovăţia lui. Există un motiv plauzibil, iar comportamentul acuzatului este cel tipic al unui om ajuns în încurcătură. Totuşi, detectivul Spence nu este în totalitate mulţumit de verdict.  Deşi el a furnizat dovezile necesare condamnării, Spence nu îl vede pe Bentley comiţând o crimă. Profilul acuzatului nu este cel al unui criminal: se ascunde în minciuni, ezită, pare a ascunde ceva, însă nu afişează acea aroganţă specifică oamenilor care au sfidat justiţia.

În aceste condiţii, Spence decide să se adreseze vechiului său prieten, Hercule Poirot. Ajuns la o vârstă înaintată, Poirot nu este chiar în formă pentru a călători. Totuşi, povestea îi trezeşte interesul iar curând micul detectiv se trezeşte într-un oraşel mizer, investigând moartea domnişoarei McGinty. Cazul pare simplu: bătrâna fusese ucisă cu o lovitură în cap, iar apoi prădată de bani. În mod ciudat, banii au fost găsiţi la o mică distanţă, ascunşi sub o piatră. Bentley, chiriaşul falit al domnişoarei McGinty, a fost descoperit plin de sânge victimei.

Curând, Poirot ajunse să împărtăşească opinia lui Spencer: Bentley nu e un criminal. Dar dacă nu el a comis crima, atunci cine a făcut-o?  Lucrurile se complică mai mult în clipa în care detectivul dă de o posibilă pistă: câteva tăieturi din ziare, în care se vorbeşte despre „femei martir”  sau, mai vulgar spus, infractoare care chipurile s-au reabilitat cu anii. Să fi recunoscut victima, în pozele vechi de decenii, o faţă cunoscută? Să fi încercat un şantaj, care s-a dovedit fatal? Investigaţiile îl conduc pe Poirot în lumea bună a oraşului, şi îi oferă şansa unei întâlniri neaşteptate cu prietena lui, Ariadne Oliver. Cu intuiţia ei feminină, Ariadne idetifică, sau crede că identifică, adevăratul criminal. Dar are dreptate? Curând o altă femeie devine victima „mâinii nevăzute”, iar până şi viaţa lui Poirot se află într-un real pericol. Dar care e cheia întregii afaceri?

Aş minţi spunând că „Doamna McGinty a murit” m-a captivat. Din când în când, până şi Agatha Christie scrie romane mediocre, iar acesta se numără, din păcate, printre ele. Prea puţin accent pe acţiune, prea puţin suspans şi o atenţie inutilă acordată disconfortului în care trăieşte detectivul (paragrafele despre mâncare prost făcută m-au lăsat rece) scad mult din valoarea cărţii. Păcat… O idee bună, prost fructificată.