E-mailul: Codul bunelor maniere – Shirley Taylor

Nu e o întâmplare faptul că am decis să încep seria de postări dedicate elevilor mei cu o carte despre bunele maniere pe e-mail. Mare parte din colaborările pe care le-am avut în ultimii doi ani au avut ca punct de plecare un schimb de mesaje prin poştă electronică. Fie că ne place sau nu, internetul ne-a invadat viaţa şi implicit carierele.

„E-mailul: Codul bunelor maniere” este una dintre puţinele cărţi asupra căreia am zăbovit timp de mai multe luni. Am citit-o cu intermitenţe, revenind deseori asupra unor capitole.

În carte, autoarea încearcă să ne înveţe cum să transformăm un e-mail într-un instrument de promovare. Tot ceea ce scriem spune ceva despre noi: modul în care salutăm (căci da, salutul este un element indispensabil intr-un e-mail ), cum ne structurăm continutul, cum încheiem. Totul este prezentat pe un ton accesibil, iar  exemplele şi contraexemplele sunt prezente în număr mare. Ideea centrală este că un e-mail nu trebuie să fie nici prea informal, dar nici să nu cadă în extrema cealaltă, în care se utilizează un limbaj înflorat, încărcat de un formalism inutil.

O altă parte foarte interesantă se referă la aspectul organizatoric. Cum ne gestionăm căsuţa de e-mail? Cum ne structurăm conţinutul, astfel încât să reuşim să transmitem, prin intermediul unui singur mesaj, toate informaţiile necesare, fără a cădea totuşi în extrema e-mailulilor kilometrice?

Deosebit de utilă mi s-a părut mai ales sugestia autoarei de a ne organiza mesajele in foldere. Era o idee pe care o aveam în cap de mult, dar, sub diverse pretexte, am tot amânat. Ironia face ca, tocmai in perioada în care citeam această carte, să mă lovesc de situaţia tragică numită „găseşte un e-mail important, printre alte 10 000”. Ce a urmat, este coşmarul oricărui utilizator de Yahoo Mail. După două ore de căutari inutile, mesajul tot nu era de găsit. În aceeaşi zi am început să-mi organizez căsuţa de e-mail: zeci de foldere, sortate după grad de importanţă. De atunci munca mi s-a uşurat considerabil, iar mesajele dispărute au devenit istorie. Fie şi numai pentru acest sfat, „E-mailul: Codul bunelor maniere” poate fi considerată o carte deosebit de utilă.

Dar cartea nu se mărgineşte la atât. Explică numeroşi termeni de care ne lovim în corespondenţa electronică (mâna sus cine ştia că „Spam” se referea iniţial la o marcă de conserve), ne învaţă cum să ne protejăm de e-mailurile nedorite şi când să alegem alte mijloace de comunicare în defavoarea emailului. Mai mult, ne sunt oferite şi instrumente de autoevaluare, prin intermediul unor întrebări la fiecare început de capitol.

Indiferent de experienţa pe care (credem că) o avem deja în comunicarea prin poşta electronică, „E-mailul: Codul bunelor maniere” nu poate decât să ne ajute să ne îmbunătăţim felul în care scriem şi să evităm câteva greşeli frecvent întâlnite.