Femeia nisipurilor- Kobo Abe

„Femeia nisipurilor” face parte din acea categorie de romane pe care poţi să le guşti doar în anumite momente, când eşti într-o stare prielnică meditaţiei. Am avut ghinion. Am început să citesc „Femeia nisipurilor” din dorinţa de a-mi distrage gândurile de la „Zorba grecul”. Vroiam ceva vesel sau romantic, oricum, ceva care să mă lecuiască de depresie. N-am avut noroc. Romanul lui Kobo Abe nu este neapărat deprimant, însă o doză de amărăciune tot ascunde.

Destinul uman, la umbra nisipurilor mişcătoare. Zi de zi, munţii de nisip ameninţă să strivească totul. Zi de zi, oameni înarmaţi cu lopeţi duc îşi duc resemnaţi lupta cu inevitabilul. La prima vedere, o amplă metaforă a cotidianului. Însă la Kobo Abe, diferenţele dintre metafore şi realitate dispar. Personajul principal, un colecţionar de insecte de nisip chiar este prizonierul cadrului descris mai sus. Cum a ajuns acolo, nici el nu ştie prea bine. Sosit în tărâmul nisipurilor pentru a descoperi noi specii de insecte, bărbatul este găzduit de o localnică. Curând, personajul constată că amabilitatea afişată de săteni este doar de faţadă. Adevăratul lor scop este acela de a-l face prizonier într-o lume în care nimeni nu îşi doreşte să pătrundă.

Din acest punct, începe o adevărată luptă. Închis în casa localnicei, într-o groapă de nisip, personajul încearcă prin toate mijloacele să scape: imploră, ameninţă, o ia ostatică pe femeie, încearcă să escaladeze culmea de nisip. În zadar. Oamenii şi natura par a se fi aliat pentru a-i îngrădi toate posibilităţile de evadare.

În paralel, modul în care bărbatul vede lumea se schimbă: nisipul nu mai este un simplu element al universului, ci este universul însuşi. Se infiltrează peste tot, pătrunde în cele mai ascunse cotloane, ia în stăpânire case, oameni, vieţi. În acest mic infern, fiinţele umane captive cu sau fără voie, luptă cu îndârjire. Noapte de noapte, localnicii scot din adâncurile gropilor coşuri pline cu nisip. Zi de zi, nisipul recuperează terenul pierdut. Când personajul încearcă să se revolte, refuzând participarea la o muncă absurdă, mica societate îl sancţionează în cel mai crud mod cu putinţă: îl lasă fără apă. O încercare de evadare eşuează şi ea, lamentabil.

Treptat, până şi dorinţa de a evada se estompează. Rutina şi nisipul înghit tot, fuga devine un eveniment probabil din viitorul îndepărtat. Apoi, şansa apare dar bărbatul nu profită de ea. Stă, contemplând întinderea de nisip, şi refuză să se gândească la fugă …

Romanul lui Kobo Abe poate fi interpretat în multiple moduri: ca revoltă a individului faţă de absurdul existenţei cotidiene,  ca un portret al adaptării la absurd, sau pur şi simplu ca o poveste inedită. Oricum ai privi-o, cartea este una reuşită. Dar, aşa cum am spus şi la început, trebuie să îţi alegi momentul, pentru că nu e tocmai o lectură uşoară.