Fiica unui erou al Uniunii Sovietice – Andrei Makine

Toate marile pasiuni cunosc perioade de secetă şi de înflorire. Pentru a doua oară în viaţă, mă aflu într-o astfel de perioadă de „secetă”. Pofta de lectură mi-a pierit complet. Oboseala, activitatea excesivă îşi spun cuvântul. Cu greu am terminat „Fiica unui erou al Uniunii Sovietice”. Nu a fost o carte rea. În alte circumstanţe m-am fi pierdut în ea, aş fi „devorat-o” în mai puţin de două zile. Acum însă, când lectura ia mai mult forma unui medicament care, deşi are un gust amar,  te ajută să supravieţuieşti, entuziasmul meu a fost mult domolit. Am citit romanul lui Makine într-un mod nou, mai analitic dar mai lipsit de pasiune. Un lucru mi-a devenit clar: ruşii n-ar fi atât de geniali dacă n-ar fi, prin natura firii lor, condamnaţi la tristeţe. Nu sunt melancolici, ci doar realişti. Iar când trăieşti într-o realitate pictată în nuanţe de gri, viaţa îşi pierde pentru totdeauna frumuseţea.

Rusia, cel de-al doilea Război Mondial. Vieţile omeneşti îşi pierd din importanţă, gesturi mici fac diferenţa dintre a trăi sau a muri acoperit de noroi undeva, pe un câmp anonim de luptă. „Viaţa lui, bunăoară, atârnase doar de ciobul acela de oglindă care-şi pierduse luciul şi de degetele învineţite de frig ale unei infirmiere de pe ambulanţă, subţirică precum o adolescentă”. Salvat de la moarte, Ivan Dmitrievici devine erou, decorat cu steaua de a aur, însă constată prea curând că lumea nu se schimbă de dragul eroilor.

Înfruntă foametea şi lipsurile, îşi vede copilul murind de foame la sânul mamei, luptă cu autorităţile şi cade victimă aceluiaşi sistem necruţător care controlează totul.

Odată cu mutarea la oraş, viaţa lui Ivan şi a soţiei lui, Tatiana, se schimbă în bine. Cei doi au o fiică, pe Olia, li se repartizează un apartament, existenţa lor începe să se integreze în normalitate.

Apoi Olia creşte, îşi ia licenţa şi, în calitate de angajată a KGB, devine mai mult sau mai puţin prostituată în interes de stat. Se culcă cu străinii, le smulge acestora informaţii de importanţă vitală, prosperă. În paralel, Ivan cunoaşte un alt fel de celebritate. Steaua de aur se dovedeşte un deschizător de porţi greu de înlocuit. Vechiul soldat născut într-un sat uitat de lume devine veteranul respectat care ţine discursuri în faţa pionierilor şi beneficiază de tratament preferenţial la repeartizarea alimentelor sau a biletelor la spectacol. Dar viaţa loveşte din nou. Tatiana moare, iar Ivan cade în patima băuturii. Singura lui consolare rămâne fiica lui, care îşi clădeşte un viitor strălucit printre diplomaţii ruşi. Când o întâmplare nefericită îi dezvăluie lui Ivan adevărul cu privire la Olia, disperarea lasă loc mândriei de veteran.

Cartea lui   Makine nu este roman pentru oameni slabi de înger. Ne vorbeşte despre o lume pe care nu o cunoaştem de loc. Mecanismele descrise de el, modul de viaţă ne sunt străine cu totul. Însă amărăciunea pe care o transmite pare ciudat de familiară. Makine ne prezintă o lume a învinşilor. Medaliile devin tinichele, veteranii, rataţi. Valorile dispar, oamenii se pleacă în faţa destinului. Rusia anilor `80 este ţara viselor abandonate, a fiinţelor-marionete care visează la rutină dar nu o pot obţine. Pentru că rutina înseamnă certitudine. Iar certitudinea nu există în vocabularul unei lumi gri…