Generalul în labirintul său-G.G.Marguez

„Generalul în labirintul său” nu este, la prima vedere, genul de roman care mi-ar atrage interesul. Nu sunt adepta romanelor istorice şi pace, iar unicul motiv care m-a determinat să citesc această carte a fost faptul că era singurul roman de Marguez disponibil în librărie. Nici nu pot spune că mi-a plăcut în mod special. Însă mi-a satisfăcut dorinţa de inedit şi, într-o perioadă când prin „inedit” se înţeleg mai mult romane în stilul lui Dan Brown, carte mi-a părut ca o oază liniştită.

În esenţă, autorul urmăreşte ultima perioadă din viaţa lui Simon Bolivar, dar în acelaşi timp distruge o idee consacrată, aceea că marile personalităţi istorice trebuie să fie demne şi glorioase până în ultima clipă a vieţii lor. Portretul generalului este imaginea unui om bolnav, impotent, care vomită, flatulează şi expectorează la fel ca toţi oamenii.

Acţiunea romanului se desfăşoară pe două planuri: cel al prezentului, urmărind declinul trupesc al personajului principal , în care sunt intercalate flash-uri din trecutul glorios al lui Bolivar.Viziunea este, din punctul meu de vedere, destul de realistă: Bolivar este umanizat iar „gloria sa nepieritoare” durează mai puţin decât sugerează cărţile de istorie.

În ceea ce priveşte destinul Manuelei Saenz, am putea spune că este exemplul tipic de femeie care a luptat pentru a-şi asigura un loc în istorie şi a sfârşit în uitare.

Nu ţin să mă alătur celor care afirmă într-un glas că „Generalul în labirintul său” este o carte tulburătoare, o redare a unui destin tragic, etc, etc. Romanul în sine mi s-a părut mai degrabă un experiment (reuşit, e drept) de a rescrie o parte din viaţa unui om considerat erou, şi atât.