Groaznica moartea a lui Old Cursing-Dry
Zece ani mai târziu, plăcerea de a-l citi nu s-a diminuat, din contră. Într-o perioadă în care timpul nu îmi permite să abordez cărţi mai dificile, romanele lui Karl May se aseamănă mult cu o oază liniştită, în care evadezi, sătul de apăsarea cotidianului.
„Groaznica moartea a lui Old Cursing-Dry” în varianta în care am citit-o eu (biblioteca Interval, colecţia Western) se compune din două scurte povestiri abordând, în esenţă, aceeaşi temă. În binecunoscutul decor al Vestului Sălbatic, autorul introduce personajele care l-au consacrat: Winnetou, Old Shatterhand, Dick Hammerdull şi „bătrânul coon”, Pitt Holbers. Prima poveste, purtând titlul volumului, reuneşte cele patru personaje. O vânătoare pe ţinutul indienilor navajos se transformă într-o adevărată aventură, în clipa în care o parte din tovarăşii lui Dick Hammerdull sunt luaţi prizonieri de indienii pa-utes. Alături de vechii săi prieteni, şi de un străin în care Old Shatterhand îl identifică pe Old Cursing-Dry, un personaj unanim detestat în Vestul Sălbatic datorită libajului colorat şi a atitudinii faţă de pieile roşii, Winnetou decide să salveze prizonierii. Dar, spre deosebire alte aventuri, în această întâmplare un cuvânt important de spus îl are şi divinitatea, a cărei pedeapsă loveşte în cel mai neaşteptat mod.
Cea de-a doua povestire, „Luminile sfântului Elm” îi suprinde pe Winnetou şi Old Shatterhand întorcându-se de la o vânătoare de bizoni, din Munţii Stâncoşi. Obligaţi, de căderile timpurii de zăpadă să ierneze la Fortul Niobara, cei doi fac cunoştinta unor căutători de aur, fraţii Burning, precum şi a doi oameni cu o reputaţie dubioasă, Grinder şi Slack.
Odată cu îndreptarea vremii, personajele părăsesc, pe rând, fortul, Winnetou şi Old Shatterhand plecând ultimii. Cei doi se alarmează când observă, pe baza urmelor, că Grinder şi Slack urmăresc fraţii Burning, cu intenţia clară de a-i ucide. În ciuda sforţărilor, cei doi prieteni nu reuşesc să impiedice crima. Dar vor sosi la timp pentru a împiedica pedepsirea unor nevinovaţi? În final, justiţia divină îşi spune cuvântul.
Ca de atâtea ori, Karl May reuşeşte să plaseze, pe fundalul unor confruntări dintre albi şi piei roşii, minunate poveşti despre virtute şi curaj. Sunt poveşti care ar trebui să ne îndemne să privim întrecut. La un trecut în care limita dintre cuceritori şi distrugători este greu de definit. Căci „dacă există, într-adevăr, un Vest Sălbatic, acesta a luat naştere numai datorită invadatorilor albi, pe care noi [pieile roşii] i-am tratat cândva ca pe nişte zei, iar aceste ţinuturi au devenit cu adevărat sălbatice” .