Iedera – Grazia Deleda

Probabil cel mai slab roman citit anul acesta, “Iedera” m-a plictisit teribil. Ce-i drept, moralitatea si adulterul mi se par subiecte destul de rasuflate si un roman abordand aceste doua tematici avea de la bun inceput sanse mici sa-mi placa. La asta se adauga insa si stilul narativ. Nu orice povestitor poate fi si un scriitor bun, iar Grazia Deledda demonstreaza pe deplin aceasta sintagma. Stilului narativ este lipsit de viata, personajele par, in ciuda dramelor prin care trec, doar niste umbre umane a caror principala trasatura este rautatea.

Romanul o care in centrul sau pe Anessa, o orfana abandonata de mica in casa familiei Decherchi. Desi logodita cu Gantine, Anessa are o relatie cu Paulu Decherchi. Diferentele de statut social, si numeroasele defecte ale lui Paulu nu o descurajeaza pe femeie, care se complace in prezent.

Viitorul insa este pe cale sa loveasca in alt mod: pe vremuri una dintre cele mai bogate din tinut, familia Decherchi se lupta acum cu ruina. Rudele refuza sa ii ajute, creditorii nu mai sunt dispusi sa le ofere bani iar incercarile lui Paulu de a imprumuta macar o parte din suma raman zadarnice. Unica salvare pare a fi Zua Decherchi, un batran astmatic si suspicios a carui singura placere consta in a-i insulte pe ceilalti. Dar Zua nu pare deloc dispus sa isi ajute semenii.

Temandu-se pentru binefacatorii ei, Annesa sfarseste prin a comite un gest mostruos. Apoi, ca orice fiinta slaba, fuge, lasand povara vinei asupra celor apropiati. Dorinta de autoconservare ajunge sa concureze cu afectiunea pentru prietenii ei, incertitudinea pare a fi pentru moment cel mai placut sentiment. Cand vinovatia (sau un simulacru de vinovatie) isi face aparitia, Anessa cade intr-o aparenta manie religioasa. Doreste sa ispaseasca, dar fara a renunta la afectiunea pentru Paulu, nici la agresivitatea fata de semeni. Actioneaza ca un animal haituit, iar apropierea ei de biserica pare mai degraba un fel de targ menit sa ii linisteasca constiinta.

Finalul este cam lipsit de mesaj: vinovatii nu sunt pedepsiti, dar isi ghideaza viata condusi de ideea de a plati pentru pacate. Crima devine astfel un pretext menit sa justifice mizeriile vietii, ruina spre care mai toti tindem.

“Iedera” e unul dintre putinele romane caruia nu ii atribui alt merit decat cel de a ma deprima. Cred ca nu ma pliez prea bine pe literatura care prezinta lumea mai neagra decat o vad eu. Pentru moment, caut carti mai vesele.