În căutarea unei voci din depărtare- Taichi Yamada

Vă povesteam, acum câteva zile, că romanul „Străini” al lui Taichi Yamada mi-a lăsat un gust amar. M-am apucat de „În căutarea unei voci din depărtare” cu foarte puţin entuziasm şi am citit-o chiar mai greu.  Simţeam mereu teamă, aşteptam „bomba” care să transforme un roman promiţător într-un kitsch. Dar bomba nu a venit. Finalul s-a dovedit a fi în perfectă armonie cu cartea, lipsit de senzaţional şi totuşi frumos. A trebuit să ajung la finalul poveştii pentru a-mi da seama că ţinusem în mână un roman bun, cu o idee originală, frumos ilustrată.

Povestea debutează puţin ciudat. Tsuneo Kasama, un ofiţer de imigraţie japonez are parte de experienţa vieţii sale în clipa în care, aflându-se pe urmele unui imigrant ilegal, înţepeneşte pur şi simplu în cimitir, pradă unor senzaţii necunoscute până atunci. Fugarul scapă, iar Tsuneo rămâne uimit, înficoşat, şi umilit.

Dar acesta este doar începutul. La scurt timp după întâmplarea din cimitir, personajul constată cu uimire că este capabil să perceapă vocea unei prezenţe, după toate aparenţele, o femeie. Teama de la început este treptat înlocuită de curiozitate. De ce doar el este capabil să perceapă vocea, de ce teama de singurătate a unei femei aflate la kilometrii distanţă a dat naştere acestui canal de comunicaţie cel puţin neobişnuit?

Om respectabil, aflat pe punctul de a se logodi cu o tânără pe care abia o cunoaşte, Tsuneo constată curând că puterea „vocii” este mult mai mare. La petrecerea de logodnă, personajul cade pradă celor mai diverse stări, pierde controlul propriului său trup, reacţionând complet nepotrivit. Viitorul mariaj este compromis, însă obsedat de ceea ce i se întâmplă, Tsuneo abia dacă mai observă că un prezent sigur este pe punctul de a fi definitiv compromis.

Două întrebări îl chinuie pe barbat: cine este femeia şi de ce refuză cu îndârjire orice întâlnire, orice contact menit să atenueze distanaţ dntre ei. În paralel, Tsuneo luptă cu o altă „fantomă”: amintirea prietenului său Eric, care îl găzduise în lunile pe care personajul le petrecuse, la rândul său, ca imigrant ilegal, în America.

Situaţia se precipită în clipa în care , în ciuda tuturor promisiunilor, vocea refuză să se arate. În faţa furiei lui Tsuneo, femeia promite să dispară pentru jumătate de an. Dar ce se va întâmpla la capătul celor şase luni? Prins între furie şi dorinţă, Tsuneo se abandonează aşteptării. Dar la sfârşitul termenului-limită impus nu ies la iveală răspunsuri, ci doar noi incertitudini.        

„În căutarea unei voci din depărtare” a atenuat, în parte, impresia neplăcută lăsată de „Străini”. Romanul are tot ce îi trebuie pentru a fi unul de succes. Trecând peste acţiune, un  lucru care m-a atras a fost imaginea Japoniei. O cunoşteam mai ales din descrierile lui Clavell. Acum, prin intermediul lui  Taichi Yamada, am descoperit o lume care tehnologia şi progresul nu împiedică vechile tradiţii şi crezuri să se manifeste în continuare.

Un alt aspect interesant a fost modul în care fanstasticul îşi face loc în cotidian. La Yamada, fantasticul devine ceva de la sine înţeles. Uimeşte, intrigă, înspăimântă şi totuşi, este acceptat. Personajele interacţionează cu supranaturalul, se lasă atrase de el şi uneori i se abandonează. Evenimentele neobişnuite sunt privite ca atare, însă reacţiile eroilor se datorează mai mult curiozităţii decât fricii.

Vă recomand  „În căutarea unei voci din depărtare”, ca pe un roman frumos şi uşor de citit. Poate că nu toţi îl vor găsi pe gustul lor, ţinând cont de temă, dar merită încercat.