Înscenarea lui Roger Murgatroyd – Gilbert Adair
Când am primit „Înscenarea lui Roger Murgatroyd” habar nu aveam la ce să mă aştept. Ştiam că e un roman poliţist şi atât. Informaţia în sine m-a făcut să fiu puţin … atentă. Romanele poliţiste bune sunt greu de găsit, iar cartea în cauză nu părea să se numere printre ele. Umor şi aventură: o combinaţie riscantă, care are toate şansele să se transforme în ceva de prost gust.
N-a fost aşa. „Înscenarea lui Roger Murgatroyd” s-a dovedit a fi un roman poliţist aproape desăvârşit. Stilul lui Adair se apropie mult de cel al lui Agatha Christie, însă rezultatul nu este o imitaţie, ci o creaţie originală, un roman care te atrage şi te ţine în suspans până la final.
Scenariul este unul clasic: o seară de Crăciun petrecută între prieteni îşi pierde din savoare în clipa în care Raymond Gentry apare în peisaj. Evenimentul în sine ar putea fi trecut cu vederea, însă Gentry nu pare să se integreze în atmosfera specifică sărbătorilor. Cumva, reuşeşte să strice cheful tuturor oaspeţilor, scoţând la iveală informaţii compromiţătoare din trecutul lor. Lucru firesc, devine cât ai clipi cea mai detestată personă din casă, însă înainte ca gazdele să poată interveni, Gentry este găsit mort. Întâmplarea, tulburătoare în sine, este aplificată de faptul că personajul este găsit într-o cameră închisă.
Căile de acces fiind blocate de căderile de zăpadă, oaspeţii trebuie să înfrunte trista perspectivă de a-şi petrece sărbătorile în casă cu un cadavru. Curând devine clar că asasinul nu poate fi decât unul dintre cei prezenţi. În aceste condiţii, decizia de a-l chema pe Trubshawe, un poliţist ieşit la pensie, este acceptată în unanimitate.
Trubshawe nu este tocmai genul de detectiv inteligent şi plin de sine promovat de literatură. Mai degrabă tipicar decât spontan, el recurge la procedeul standard: interogarea oaspeţilor. Însă se loveşte de un zid: fiecare dintre cei prezenţi are ceva de ascuns, iar teama de a fi discreditat de ceilalţi este aproape mai mare decât aceea de a scoate la iveală un trecut incomod. În cele din urmă se recurge la o soluţie de compromis, interograrea în grup.
Scenele prezentate de autor în continuare sunt de-a dreptul savuroase. Personajele se dezvăluie treptat, fiecare scoate la lumină secrete şi suferinţe. Malpraxis, minciuni , infidelităţi, homosexualitate… Sunt poveşti care se împletesc, care au un numitor comun: Raymond Gentry, păpuşarul din umbră care se trezeşte stăpân de destine.
Apoi o nouă tentativă de crimă are loc: domnul ffolkes, gazda, este împuşcat.
Deşi evenimentul sperie pe toată lumea, el oferă şi cheia către dezlegarea misterului. Soluţia nu vine însă de la Trubshawe, aşa cum v-aţi aştepta poate, ci de la Evadne Mount, o scriitoare de romane poliţiste aflată în vizită.
Câteva cuvinte despre Evadne Mount, personajul meu preferat din carte: scriitoare de succes, activă, şi mai degrabă curioasă decât temătoare, ea reuşeşte să fie mereu în centrul acţiunii. În ciuda imaginaţiei debordante, îşi păstrează simţul proporţiilor şi este singura care întrezăreşte adevărul.
Ce nu mi-a plăcut la carte a fost finalul. A fost interesant, dar nu are acel „ceva” care te face să te întrebi cum de nu ţi-ai dat seama de adevăr până atunci.
Un aspect interesant a fost modul în care romanul a fost construit. Este original, însă în acelaşi timp este ciudat de familiar. Multe elemente amintesc de scrierile lui Agatha Christie. E ca un fel de glumă între cititor şi autor, simboluri care te fac să zâmbeşti cărţii cum ai zâmbi unui prieten vechi, pe care îl regăseşti schimbat, şi totuşi, în esenţa lui, la fel.
„Înscenarea lui Roger Murgatroyd” mi-a plăcut mult. Îmbină cu succes elemente ale romanului poliţist clasic cu un umor subtil, care nu încarcă, ci desăvârşeşte acţiunea. Vă recomand cartea cu căldură.
13 Comments
Cinabru
Desi nu citesc genul, asta chiar mi-a placut, a fost mult peste asteptarile mele. A avut personajele bine conturate, a avut un erou negativ aproape simpatic, m-a facut si curios pana la sfarsit cine l-a omorat si de ce. Totusi inclin sa-ti dau dreptate, identitatea ucigasului a fost un soi de deus ex machina. Zbang, un personaj care mai aparuse doar un pic si o poveste cam amalgamata.
Per ansamblu insa mi-a placut, m-a relaxat si m-a amuzat. S-ar putea sa mai trec peste lene si prejudecati si sa mai incerc ceva de gen.
Maya
e o moda deja cu romanele politiste suedeze, ma tenteaza si pe mine :), am citit o brosurica de reclama a cartii “printesa gheturilor” si mi-a placut
Izabela
N-am auzit de ea, oricum, daca o citeşti, spune-mi cum a fost. Adair m-a facut să-mi schimb părerea despre romanele poliţiste de dată mai recentă, îmi doresc să citesc mai multe 🙂
Florin
Am citit eu “printesa gheturilor”. Este o carte ok din multe puncte de vedere, are o poveste destul de credibila. Personajele sunt variate si credibile, personaje cu defecte si calitati. Intalnim un politist local care a cam inceput sa se ingrase dupa divort, o scriitoare aiurita dar inteligenta, un betiv talentat la… desen. Finalul nu este previzibil dar este… plauzibil.
Am mai citit seria Millenium a lui Stieg Larsson care mi-a placut foarte mult (mai mult decat “printesa gheturilor”) din multe puncte de vedere si pe care ti-o recomand din toata inima. Larsson reuseste sa te tina in suspans pe tot parcursul celor peste 1500 de pagini. Da, 1500 de pagini ! Mistere, secrete de familie, subiecte sensibile cum ar fi prostitutia si coruptia – toate sunt amestecate toate si sa fiu al naibii de nu le-a amestecat bine Larsson asta. Si ca sa fie imaginea completa, gandeste-te la un personaj exceptional in intruchiparea unei fetite plapande, introvertite dar cu o minte geniala – Lisabet Salander, hackerita care il ajuta pe Mikael Blomskvit sa dezlege unele dintre cele mai intortocheate mistere.
Cat despre cartea lui Gilbert Adair… Nu am citit-o dar mi-ai trezit un adevarat interes, sustinut de experientele precedente avute cu autori contemporani Suedezi.
p.s.: Foarte interesant blogul, de-abia astept sa raman in pana de idei ca sa trag o fuga pe aici si sa imi aleg o carte! 🙂
Incep sa imi placa suedezii astia scriitori de romane politiste! :))
Izabela
Bine ai venit pe blog!
Ceva imi spune ca in viitorul apropiat il voi citi pe Larsson, din cate imi povestesti, pare un scriitor exact pe gustul meu. Referitor la Adair, regret ca trebuie sa te corectez (de fapt, pe Maya, ca de la ea a pornit) dar tipul e scotian, nu suedez : http://en.wikipedia.org/wiki/Gilbert_Adair . Oricum, e bine ca discutia a evoluat cum a evoluat, cu ocazia asta am aflat si eu de cativa scriitori noi. Te astept cat de curand cu noi recomandari si /sau interventii pe blog.
Maya
mea culpa! eu ma refeream la romanele politiste nordice 😀
Izabela
@Maya E ok. De altfel, iti sunt recunoscatoare. Datorita tie l-am descoperit pe Larsson, un scriitor de exceptie.
Florin
deci ai citit millenium? 😀
Izabela
@Florin Nu toata seria, doar “Barbatii care urasc femeile”. Mi-a placut la nebunie.
Florin
hehe, nici nu stii ce te asteapta! eu am tinut post o saptamana ca sa imi cumpar al dolea volum. A meritat? DA!
Izabela
Eu inca mai sper ca se va milogi Gazeta Sporturilor de noi si va publica si restul volumelor 😛
Florin
mda, am vazut ca le-au cam ciopartit.. au impartit primul volum in 3 parti… wtf?! recomand sa iti iei cartile originale, merita toti banii. Plus ca arata ca niste caramizi si te uiti la ele cu drag asa dupa le-ai citit si nu iti vine sa crezi ca ai citit 1500 de pagini la foc automat :))
Izabela
@Florin Yummmy , ce bine suna… 1500 pg de roman politist de calitate :X. Deci da, cred ca e timpul sa mai dam ceva bani pe carti .